Antena LIVE

Curs valutar

Video

Reacţia lui Cillian Murphy, după ce "Oppenheimer" a dat din nou lovitura. Filmul continuă să adune laude şi trofee

Filmul fenomen din 2023 continuă să adune laude şi trofee. Drama de război "Oppenheimer", care a dominat gala premiilor oferite de sindicatul actorilor din Statele Unite, se anunţă mare favorit la Oscar. Pentru prima dată în istorie, gala a fost transmisă de o platformă de streaming, în încercarea de a ajunge la un public cât mai numeros.

De la 25.02.2024, 20:32
WhatsApp
Vezi și:

Filmul biografic despre creatorul bombei nucleare a fost din nou în centrul atenţiei în Statele Unite. A luat patru trofee la gala premiilor sindicatului actorilor, inclusiv pentru cea mai bună distribuţie şi cel pentru cel mai bun actor în rolul principal, oferit lui Cillian Murphy. 

Oppenheimer ia toate premiile

"În urmă cu 28 de ani, încercam să devin actor după ce eşuasem ca muzician. Mă simţeam un intrus, dar astăzi, în timp ce vă privesc pe voi toţi, ştiu că fac parte din ceva cu adevărat minunat", spune Cillian Murphy, actor.

Lansat anul trecut, în iulie, Oppenheimer a obţinut încasări de aproape un miliard de dolari şi a dominat toate galele dedicate industriei până acum. 

Pe acelaşi subiect

La aceeaşi gală, trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol principal a fost câştigat de Lily Gladstone, pentru rolul din pelicula ''Killers of the Flower Moon''. Barbra Streissand a primit trofeul pentru întreaga activitate. Cel mai amuzant moment al serii l-au oferit însă Meryl Streep, Anne Hathaway şi Emily Blunt, care au recreat o scenă celebră din filmul Diavolul se îmbracă de la Prada. 

Sezonul premiilor continuă la Hollywod cu cele acordate de sindicatul producătorilor şi cu Oscarurile decernate pe 10 martie.  

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

oppenheimer film premii
Întrebarea zilei
Sunteți de acord ca statul să perceapă o taxă la fiecare tranzacţie bancară?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Produsul alimentar adorat de români și care se face acum din dioxid de carbon....
Fanatik.ro
Publicat 05.06.2025
Fața nevăzută a dezastrului de la PRAID. Cine este miliardarul implicat în...
Gandul
Publicat 05.06.2025
Anchetă a poliției după ce un angajat al Lidl a murit în timpul unui...
Adevărul
Publicat 05.06.2025
Marele absent de la înmormântarea Teodorei Marcu. Ce persoană importantă nu a...
A1
Publicat 05.06.2025
Romeo Beckham a renunțat la Kim Turnbull după doar 7 luni. Tensiunile din...
CaTine
Publicat 05.06.2025
Primele imagini de la înmormântarea Teodorei Marcu! Soțul ei, Alex, își ia...
spynews.ro
Publicat 05.06.2025
VIDEO: Un bărbat a agresat o femeie chiar la protestul împotriva violenței...
Kudika
Publicat 05.06.2025
Cum arată fosta locuință a lui Călin Georgescu din Austria. Primul lucru care...
GSP
Publicat 05.06.2025
Obiectul valoros care l-a îmbogățit pe un bărbat cu 3 milioane de dolari:...
Click.ro
Publicat 04.06.2025
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Useit
Publicat 03.06.2025
Ce vor face banii tăi în 2025: 5 mega-trenduri economice care îti pot schimba...
Money.ro
Publicat 09.04.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Turneul mondial al Shakirei este în impas. Cântăreața a anulat șase concerte,...
ZU
Publicat 05.06.2025
Rețetă de colivă ca la mănăstire pentru Moșii de vară. Ce să adaugi pentru...
Hello taste
Publicat 05.06.2025
Obiceiuri care pot să sporească fericirea copiilor. Ce poți face pentru a-i...
Deparinti
Publicat 05.06.2025
Juan Osorio confirmă că Fernando Colunga a devenit tată pentru prima oară....
Happy
Publicat 02.06.2025
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
BZI
Publicat 29.05.2025
Alexandra, o tânără studentă la Drept, a murit chiar de ziua ei, la 22 de ani....
DIVA
Publicat 14.04.2025
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Medicool
Publicat 05.06.2025
OSZAR »