Antena LIVE

Curs valutar

Video

Două eleve din Constanţa, bătute cu bestialitate de alte 3 fete. Totul ar fi pornit de la o relaţie romantică din şcoală

Perioada adolescenţei nu e uşoară. Dar când de la asta se ajunge la violenţă extremă, atunci lucrurile devin mult mai complicate şi se lasă şi cu anchete la Poliţie. Într-o localitate din Constanţa, trei tinere au fost protagonistele unor scene greu de privit. Şi-au lovit cu brutalitate două colege minore până când le-au băgat în spital. Totul ar fi pornit de la o relaţie romantică din şcoală.

De la 20.05.2025, 21:36
WhatsApp
Vezi și:

Sunt scene de o cruzime greu de privit: agresoarele au 15, 17 şi 21 de ani. Iar victimele, minore amândouă. Prima este bătută sub privirile unor băieţi care nu intervin. A doua este scoasă cu forţa dintr-o maşină şi pusă la pământ sub o ploaie de lovituri. "Prima reacţie când am coborât în centru a fost să mă iau de băieţi. Zic sunteţi 20 de băieţi. Şi I-am zis unui băiat de la care avem pretenţii şi mi-a zis: 'M-am ascuns după maşină, mi-era frică'", a declarat sora victimei de 16 ani.

Conflictul dintre fete a început în autobuzul şcolar

Conflictul dintre fete a început în autobuzul şcolar, la întoarcerea spre casă. "Un băiat i-a spus prietenei mele că băiatul cu care vorbea ea, gen ca şi cum i-a zis: 'Tu ştii cu cine iese acel băiat?' 'Şi a zis cu cine? Cu Elena?'. A intrat pe conversaţie, s-a uitat, n-am vorbit cine ştie ce cu băiatul acela, apoi mi-a spus 'Cu mine ai încheiat prietenia'. A început să mă înjure de morţi, de familie, că mă prinde, mă bate", a declarat victima de 16 ani.

Pe seară, în jurul orei 10:00, bătăuşele ar fi venit în comuna în care locuiesc victimele ca să tranşeze scandalul. Cele două fete stăteau liniştite, împreună cu alţi prieteni, la colţ de stradă. La un moment dat, apar cele trei agresoare care le-au luat la bătaie cu pumnii şi picioarele, totul sub privirile martorilor. "Ne-am luat la ceartă, s-au adresat cuvinte jignitoare şi din partea noastră şi din partea lor şi ne-am luat la bătaie", spune una dintre agresoare. După ploaia de lovituri, victima de 14 ani şi-a sunat sora mai mare, care a a alertat poliţia. Ajunşi la faţa locului, agenţii le-au amendat pe agresoare, pentru tulburarea liniştii publice, apoi le-au lăsat să plece acasă.

"După apariţia filmărilor în online, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe", a declarat Andreea Ambrozie, purtător de cuvânt IPJ Constanţa. "A venit fata acasă şi a zis: 'Mama, eu am fost bătută'. Vântă la ochi, vânătă pe abdomen, părul... vă arăt o pungă de păr de jumătate aşa, hainele murdare de cum a trântit-o pe jos, tremura şi plângea", a declarat Georgeta Miloșteanu, mama uneia dintre victime. Una dintre fete a fost transportată la Spitalul din Medgidia iniţial, însă de acolo, pentru investigaţii multiple, a fost trimisă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Constanţa.  

"Fata cealaltă are o pleoapă ruptă, are sânul vânăt, aici cervicul cu entorsă probabil, nu ştiu ce e, că a ajuns la guler cervical. Deci e grav!", a declarat tatăl uneia dintre victime. "Mă simt mai bine acum, prima zi m-am simţit mai prost cu gâtul. Încă mă mai doare tare când îl întorc, dar în rest sunt bine. Şi că nu mai am gene", a declarat una dintre victime. Victima de 16 ani a mai trecut o dată prin astfel de experienţe. În urmă cu o lună, a fost filmată în timp ce se bătea cu aceeaşi agresoare.

Cristina Niță

Ce iubesc la profesia asta? E simplu. Faptul că nicio zi nu seamănă cu cealaltă. ...

constanta elevi bataie
Întrebarea zilei
Sunteți de acord cu reducerea numărului de angajați în sectorul public?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Planta veche de 800 de ani care se vinde cu sute de euro kg. De ce nu vrea nimeni...
Fanatik.ro
Publicat 31.05.2025
Mai scump decât în Ibiza! Cât costă o noapte de cazare în hotelul lui Gică...
Gandul
Publicat 31.05.2025
Un anumit tip de carne este asociat cu cancerul de colon. Ce spun cercetătorii
Adevărul
Publicat 31.05.2025
Cum mai arată Vulpița Veronica, după o absență lungă din mediul online. Ce a...
A1
Publicat 31.05.2025
Horoscopul zilei de 1 iunie 2025. Berbecii învață să aibă răbdare. Află ce...
CaTine
Publicat 31.05.2025
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi...
spynews.ro
Publicat 30.05.2025
Ana Bărbosu aduce României bronzul european la gimnastică
Kudika
Publicat 30.05.2025
Oficial: compania din România a devenit sponsorul celor de la McLaren în Formula 1
GSP
Publicat 30.05.2025
Banda ce are mereu prioritate mereu în sensul giratoriu. „Regula de aur” pe...
Click.ro
Publicat 31.05.2025
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut...
Useit
Publicat 27.05.2025
Ce vor face banii tăi în 2025: 5 mega-trenduri economice care îti pot schimba...
Money.ro
Publicat 09.04.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din...
ZU
Publicat 30.05.2025
Pandişpan de post. Care sunt ingredientele care îl fac delicios
Hello taste
Publicat 30.05.2025
Cum să vorbești cu copiii despre pornografia pe internet – Ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 29.05.2025
Ana Brenda Contreras a devenit mămică pentru prima oară. A venit pe lume Aria,...
Happy
Publicat 26.05.2025
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
BZI
Publicat 29.05.2025
Alexandra, o tânără studentă la Drept, a murit chiar de ziua ei, la 22 de ani....
DIVA
Publicat 14.04.2025
Eventrația abdominală sau hernia incizională. Care sunt cauzele și cât de...
Medicool
Publicat 29.05.2025
OSZAR »