Antena LIVE

Curs valutar

Jaful tezaurului dacic. Târnoveanu: Primul jaf cu explozibil asupra unui muzeu european. De ce a fost ales Muzeul Drents pentru expoziţie

Directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, a explicat, duminică, într-o conferinţă de presă, că pentru expoziţia ”Dacia. un regat al Aurului şi Argintului”, a fost ales Muzeul Drents, din Assen, pentru că este un muzeu extrem de modern şi dinamic, cu cele mai moderne dotări pentru asigurarea securităţii pieselor, situat într-o provincie extrem de bogată şi indisutrializată a Olandei.

 

 

De la 27.01.2025, 07:25
WhatsApp

„Evenimente tragice ne-au pus în faţa unei realităţi pe care nici în visele noastre cele mai pesimiste nu am fi crezut că este posibilă. E vorba de jaful de la Drents din Assen, în urma căruia au fost furate patru piese din expoziţia „Dacia Un regat al aurului si Argintului”. De ce a ales Muzeul Naţional să organizeze o expoziţie la Drents, în Assen? Pentru că Assen e un oraş de 70.000 de locuitori, situat într-o provincie extrem de bogată şi industrializată a Olandei.

Spre deosebire de România, unde există o ierarhie a muzeelor, în Olanda există zeci de muzee mai importante în oraşe mai mici. E cel mai vechi muzeu de arheologie din Olanda şi unul din cele mai moderne muzee din Olanda. În urmă cu câţiva ani, a fost construit un corp nou pentru expoziţii temporare de 1000 de metri pătraţi cu cele mai moderne dotări pentru asigurarea securităţii şi conservării pieselor”, a declarat directorul muzeului.

Potrivit aceleiaşi surse, acest edificu a fost construit cu bani ai Primăriei din Assen, care a investit 10 milioane de euro pentru realizarea acestui muzeu. „În privinţa activităţii muzeului Drents, acesta este extrem de modern si de dinamic, s-a remarcat prin mari expoziţii internaţionale pe care le-a organizat, în acest primind titlul de muzeu european al anului, iar în urmă cu trei ani fiind declarat Muzeul anului din Olanda. Face mari expozitţii internaţionale, iar în politica muzeului Drent este şi prezentarea culturii şi civilizaţiilor mai putin cunoscute ale lumii şi nu întâmplător, când ne-au contactat cei de la muzeul Drents că doresc să prezinte civilizaţia dacică, pe care o consideră una din marile civilizaţii mai puţin cunoscute, a precizat directorul muzeului.

Totodată, Târnoveanu precizează că sistemul de securitate a fost verificat pe două paliere. „Pe de o parte asigurătorul și colegi de-ai noștri care au verificat sistemul. Înainte de a demara discuțiile, noi am solicitat documentul cu datele tehnice ale clădirii și cu sistemul de securitate. La datele primite, asigurătorul a solicitat măsuri suplimentare. Noi am cerut vitrine speciale, antifurt. Asigurătorul este o firmă mare olandeză”, mai spune directorul Muzeului Național de Istorie. Acesta afirmă că este primul jaf al unui muzeu european în care s-a folosit explozibil.

Filmul jafului tezaurului dacic

În urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, în incinta Muzeului Drents, din Assen (Ţările de Jos), care găzduieşte o expoziţie cu vechi obiecte dacice, un număr de exponate din expoziţie au fost furate de persoane încă neidentificate. MAE a precizat că au fost alertate ambasadele României în toate ţările vecine pentru a cere sprijin autorităţilor competente.

Poliţia olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră şi a informat Interpol. Poliţiştii suspectează că furtul de la Muzeul Drents a fost o operaţiune planificată cu atenţie, iar anchetatorii caută acum filmările făcute de camerele de supraveghere şi adună relatări ale martorilor.

Duminică dimineaţă, Poliţia din Assen a făcut publice primele imagini de pe camerele de supraveghere ale spargerii de la Muzeul Drents, fiind vorba despre imagini de supraveghere alb-negru care arată trei persoane forţând o uşă exterioară, după care se poate vedea o explozie.

Jurnaliştii olandezi notează, citând un istoric, că în general astfel de obiecte sunt furate pentru a fi topite şi dau exemple similare, în care obiecte vechi, de mare valoare, nu au fost niciodată găsite. Printre obiectele furate se numără trei brăţări de aur şi piesa centrală a expoziţiei, Coiful de aur de la Coţofeneşti, care fusese prezentat în toate materialele promoţionale.

Piesele aflate în Olanda, asigurate

Poliţia Română a deschis, din oficiu, în acest caz, un dosar penal pentru furt calificat şi nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi materiilor explozive, dosar care va fi preluat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Muzeul Naţional de Istorie a României a informat că toate piesele aflate în Muzeul Drents, din Assen, au fost asigurate înainte de a fi trimise în Regatul Ţărilor de Jos, conform legislaţiei româneşti şi practicilor internaţionale referitoare la organizarea expoziţiilor. Potrivit informării, atât spaţiul, cât şi vitrinele în care erau prezentate bunurile de patrimoniu erau securizate şi aveau instalate sisteme de supraveghere, precum şi sisteme de alarmă conectate cu poliţia locala, care a putut astfel să intervină imediat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

jaf tezaur jaf olanda coif cotofenesti
Întrebarea zilei
Vă reparați mașina doar la service-uri autorizate de importator, de teamă să nu pierdeți garanția?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Locul secret de la malul mării desemnat „cel mai frumos loc de locuit”. Toți...
Fanatik.ro
Publicat 12.05.2025
Vești RELE pentru patru zodii! Camelia Pătrășcanu, despre Mercur în Taur, în...
Gandul
Publicat 12.05.2025
O boală ucigașă străveche devine tot mai rezistentă la antibiotice....
Adevărul
Publicat 12.05.2025
Dana Roba s-a afișat pentru prima dată alături de iubitul ei, iar internauții...
A1
Publicat 12.05.2025
Horoscopul zilei de 13 mai 2025. Racii primesc o veste bună. Află ce se...
CaTine
Publicat 12.05.2025
Şoc meteo în România! Cea mai rece dimineață de mai din ultimii 50 de ani!...
spynews.ro
Publicat 12.05.2025
Roxana Nemeș, însărcinată în luna a cincea: Trăiesc un miracol în fiecare...
Kudika
Publicat 12.05.2025
Cotele la pariuri s-au modificat drastic în bătălia George Simion - Nicușor...
GSP
Publicat 11.05.2025
Insula secretă din Grecia care întrece Santorini și Mykonos. Este o oază de...
Click.ro
Publicat 12.05.2025
Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Useit
Publicat 12.05.2025
Ce vor face banii tăi în 2025: 5 mega-trenduri economice care îti pot schimba...
Money.ro
Publicat 09.04.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Shakira s-a reunit cu Wyclef Jean pentru a interpreta „Hips Don’t Lie”....
ZU
Publicat 12.05.2025
Chec din albușuri cu zmeură și vanilie. Un contrast de arome și culori
Hello taste
Publicat 12.05.2025
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Deparinti
Publicat 12.05.2025
Hande Soral publică noi fotografii de familie. Actrița demonstrează că nu...
Happy
Publicat 12.05.2025
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de...
BZI
Publicat 09.05.2025
Alexandra, o tânără studentă la Drept, a murit chiar de ziua ei, la 22 de ani....
DIVA
Publicat 14.04.2025
De ce crapă călcâiele. Tratamente pentru călcâie crăpate și metode de...
Medicool
Publicat 12.05.2025
OSZAR »