Antena LIVE

Curs valutar

Video

Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim într-o candelă gravată special

E cea mai neagră zi din istoria creştinismului, Vinerea Patimilor, în care Isus Hristos a fost condamant şi judecat. Vom fi însă martori şi la miracolul Învierii. Mâine, după ce lumina sfântă se va aprinde la Ierusalim, o delegaţie va porni cu candela sfântă către ţara noastră. Iar la miezul nopţii, credincioşii din toată ţara, cu lumânări în mâini, vor spune într-un glas "Hristos a înviat!"

De la 18.04.2025, 21:48
WhatsApp
Vezi și:

E al 17-lea an în care tradiţia aducerii candelei sfinte continuă în ţara noastră. După ce Patriarhul Ierusalimului coboară în sâmbata mare în camera îngerilor din mormantul sfânt şi aduce lumina tuturor credincioşilor, delegaţiile ortodoxe pornesc cu lumina în toată lumea. Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie este superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte din anul 2015. 

Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim într-o candelă gravată special

"Ieșim pe poarta specială de acces, Poarta Jaffa, unde așteaptă și celelalte delegații ortodoxe ale țărilor creștine. Grecia, Rusia, Serbia, Bulgaria, Polonia. Delegațiile pleacă într-o coloană oficială organizată de autoritățile israeliene către Aeroportul Ben Gurion. Acolo așteaptă aeronavele speciale, iar ordinea plecării este în funcție de distanța parcursă", spune Teofil Anastăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Candela este cizelată în argint şi special lucrată la atelierul de obiecte bisericeşti al Patriarhiei Române. Pe fiecare dintre laturi este gravat câte un însemn. 

După ora 18:00, pe Otopeni va ateriza aeronava care va aduce candela sfântă în România

"Este gravat mormântul Domnului Iisus Hristos, unde se aprinde această lumină, urmată de două litere 'AT', care este însemnul Sfântului Mormânt și stema Patriarhiei Române, cu cei doi îngeri și cu inscripția specială: 'Paște oile mele!'", spune Teofil Anastăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

După ora 16.30 aeronava porneşte de la Ierusalim spre Bucureşti. 

După ora 18:00, pe Otopeni va ateriza aeronava care va aduce candela sfântă în România. Iar de aici va pleca spre toate parohiile din țară, dar și către Chișinău. Cel mai rapid, însă, lumina sfântă va ajunge aici, pe Dealul Patriarhiei, unde va fi primită de Preafericitul Daniel. Patriarhul o va împărți tuturor credincioșilor de pe Colina Bucuriei, de la ora 00:00 noaptea. Momentul va fi transmis în direct de Antena 1. De altfel, Observator va avea transmisiuni din toată ţara, într-o ediţie specială de Înviere, care începe la ora 23:45.

Mădălina Iacob

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva. ...

paste 2025 slujba lumina sfanta biserica ierusalim
Întrebarea zilei
Credeţi că ar trebui tăiate toate aceste sporuri, oferite doar la stat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui la rădăcina florilor ca să crească mari și frumoase. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 19.06.2025
Cum se fac tăițeii în restaurantele chinezești, de fapt? Ce a putut găsi...
Gandul
Publicat 19.06.2025
Secretele palatelor extravagante ridicate de romi în '90: „Pentru noi, moartea...
Adevărul
Publicat 19.06.2025
Cine e și cum arată soțul Adei Condeescu, actrița din serialul Ana, Mi-ai fost...
A1
Publicat 19.06.2025
Horoscopul zilei de 20 iunie 2025. Săgetătorii sunt mai pașnici. Află ce se...
CaTine
Publicat 19.06.2025
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de...
spynews.ro
Publicat 19.06.2025
Pistruii falși – artificiul estival care îți aduce farmecul inocent al verii...
Kudika
Publicat 18.06.2025
Dan Alexa și-a filmat soția ieșind din casa lui Alex Bodi: "Înșelatul e o...
GSP
Publicat 18.06.2025
Averea lui Horia Moculescu, la 88 de ani. Dezvăluirile Marianei Moculescu: „A...
Click.ro
Publicat 19.06.2025
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e...
Useit
Publicat 16.06.2025
Ce vor face banii tăi în 2025: 5 mega-trenduri economice care îti pot schimba...
Money.ro
Publicat 09.04.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Cardi B a publicat primele imagini cu fiica ei cea mică, Blossom, în plin...
ZU
Publicat 19.06.2025
Jeleu de vișine, ideal pentru deserturi elegante sau rustice
Hello taste
Publicat 19.06.2025
Scurgerea fluidelor în timpul sarcinii. Ce înseamnă
Deparinti
Publicat 16.06.2025
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor....
Happy
Publicat 16.06.2025
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum sa îmbrăcat diva la 55 de ani!...
BZI
Publicat 12.06.2025
Alexandra, o tânără studentă la Drept, a murit chiar de ziua ei, la 22 de ani....
DIVA
Publicat 14.04.2025
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea
Medicool
Publicat 19.06.2025
OSZAR »