Antena LIVE

Curs valutar

Profesorii s-au strâns din nou la poarta Guvernului. Memorandumul adoptat ieri mai mult i-a înfuriat pe dascăli

Profesorii s-au strâns din nou la uşa Guvernului într-o nouă încercare de a pune capăt crizei din Educaţie. În total ar urma să fie 20.000 de cadre didactice, astăzi, în Piaţa Victoriei. Vor pleca apoi în marş pe străzile Capitalei şi vor ajunge şi la poarta preşedintelui Iohannis. Totodată, sindicaliştii au fost chemaţi la noi negocieri.

De la 09.06.2023, 13:29
WhatsApp
Vezi și:

Elevii speră ca profesorii să se întoarcă cât mai curând la clase şi asta pentru că este a treia săptămână de grevă. În acest moment sunt mii de dascăli în Piaţa Victoriei, iar revendicările lor sunt aceleaşi: vor salarii mai mari, vor condiţii mai bune de muncă, dar şi respect

Au venit din toate colţurile ţării cu pancarte. Protestatarii sunt foarte nemulţumiţi şi de faptul că a fost adoptat un memorandum în şedinţa de guvern de ieri, care prevede creşteri salariale pentru profesori debutanţi şi nu a fost adoptat un act normativ, aşa cum au solicitat sindicaliştii. Dascălii vor salarii mai mari acum şi nu din 2026, aşa cum spune acel memorandum. Cei aflaţi în Piaţa Victoriei spun că nu se pot descurca cu ceea ce primesc acum. 

De altfel se văd şi primele efecte ale grevei: elevii vor avea mediile încheiate doar cu două note, iar probele de competenţă la Bacalaureat au fost amânate cu două zile. Astăzi ar urma să anunţe dacă protestele vor continua sau nu. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

greva profesori piata victoriei
Întrebarea zilei
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?

George Simion

Nicuşor Dan

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Locul secret de la malul mării desemnat „cel mai frumos loc de locuit”. Toți...
Fanatik.ro
Publicat 12.05.2025
Vești RELE pentru patru zodii! Camelia Pătrășcanu, despre Mercur în Taur, în...
Gandul
Publicat 12.05.2025
O boală ucigașă străveche devine tot mai rezistentă la antibiotice....
Adevărul
Publicat 12.05.2025
Dana Roba s-a afișat pentru prima dată alături de iubitul ei, iar internauții...
A1
Publicat 12.05.2025
Horoscopul zilei de 13 mai 2025. Racii primesc o veste bună. Află ce se...
CaTine
Publicat 12.05.2025
Şoc meteo în România! Cea mai rece dimineață de mai din ultimii 50 de ani!...
spynews.ro
Publicat 12.05.2025
Roxana Nemeș, însărcinată în luna a cincea: Trăiesc un miracol în fiecare...
Kudika
Publicat 12.05.2025
Cotele la pariuri s-au modificat drastic în bătălia George Simion - Nicușor...
GSP
Publicat 11.05.2025
Insula secretă din Grecia care întrece Santorini și Mykonos. Este o oază de...
Click.ro
Publicat 12.05.2025
Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Useit
Publicat 12.05.2025
Ce vor face banii tăi în 2025: 5 mega-trenduri economice care îti pot schimba...
Money.ro
Publicat 09.04.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Shakira s-a reunit cu Wyclef Jean pentru a interpreta „Hips Don’t Lie”....
ZU
Publicat 12.05.2025
Chec din albușuri cu zmeură și vanilie. Un contrast de arome și culori
Hello taste
Publicat 12.05.2025
Testul de sarcină fals-negativ. De ce apare și ce spun specialiștii
Deparinti
Publicat 12.05.2025
Hande Soral publică noi fotografii de familie. Actrița demonstrează că nu...
Happy
Publicat 12.05.2025
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de...
BZI
Publicat 09.05.2025
Alexandra, o tânără studentă la Drept, a murit chiar de ziua ei, la 22 de ani....
DIVA
Publicat 14.04.2025
De ce crapă călcâiele. Tratamente pentru călcâie crăpate și metode de...
Medicool
Publicat 12.05.2025
OSZAR »