Antena LIVE

Curs valutar

"Armistițiu" în războiul comercial dintre SUA și China: Cele două puteri au convenit reducerea tarifelor timp de 90 de zile

Statele Unite ale Americii şi China au ajuns luni la un acord comun pentru reducerea taxelor vamale reciproce la 30%, respectiv 10%. Cele două superputeri mondiale au căzut de acord asupra unui "armistițiu" de 90 de zile, relatează BBC.

De la 12.05.2025, 12:50
WhatsApp
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă la Geneva, pe 12 mai 2025 Profimedia

Secretarul Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, Scott Bessent, a declarat că Washington și Beijing au ajuns la un acord cu privire la reducerea tarifelor bilaterale în urma discuțiilor purtate în Geneva.  

Practic, timp de 90 de zile, taxele vamale impuse de Statele Unite bunurilor din China vor scădea până la 30%, în timp ce bunurile americane vor fi supuse de Beijing unor taxe vamale de 10%.

"Ambele părţi şi-au reprezentat foarte bine interesele naţionale. [...]  Avem un interes comun în menţinerea comerţului echilibrat, iar Statele Unite vor continua să avanseze în această direcţie", a declarat Bessent.

Întâlnirile de la Geneva între oficialii celor două state au fost primele care au avut loc de când Donald Trump a revenit la Casa Albă şi a declanșat un război comercial la nivel global. Taxele vamale impuse Chinei au ajuns să atingă şi 145% pentru bunurile importate, iar tarife similare au fost impuse şi altor ţări. Beijingul, la rândul său, a crescut taxele vamale pentru bunurile din SUA cu 125%. 

Conflictul economic a blocat schimburile comerciale bilaterale care ajungeau la peste 600 miliarde de dolari. Consecinţele taxelor vamale impuse de Statele Unite şi China nu s-au limitat doar la perturbarea lanţului de aprovizionare pentru multiple industrii, dar au dus şi la valuri de concedieri în domeniile cel mai grav afectate. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

china sua taxe vamale acord razboi comercial
Întrebarea zilei
Aveţi printre cunoştinţe cazuri de agresiune psihică sau fizică?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Țara care i-a înnebunit pe turiștii români. Are o mulțime de insule și de...
Fanatik.ro
Publicat 02.06.2025
Durere de nedescris pentru soțul Teodorei, când a venit să-i ridice trupul...
Gandul
Publicat 02.06.2025
Culisele negocierilor pentru formarea noului guvern. Patru scenarii pe masă. Ce...
Adevărul
Publicat 02.06.2025
Ce s-a întâmplat în ultimele zile din viața Teodorei Marcu. De ce și-a sunat...
A1
Publicat 02.06.2025
Horoscopul zilei de 3 iunie 2025. Berbecii renunță la încăpățânare. Află...
CaTine
Publicat 02.06.2025
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi...
spynews.ro
Publicat 30.05.2025
9 accesorii esențiale pentru purtătorii de ochelari și lentile de contact
Kudika
Publicat 02.06.2025
Nu știau că sunt filmați. Gestul lui Răzvan Burleanu atunci când a trecut...
GSP
Publicat 02.06.2025
Ce diferență uriașă de vârstă este între Dinu Maxer și Magdalena. Ea îl...
Click.ro
Publicat 01.06.2025
Firma care a înlocuit angajații cu AI are probleme mari. Ce sumă a pierdut...
Useit
Publicat 27.05.2025
Ce vor face banii tăi în 2025: 5 mega-trenduri economice care îti pot schimba...
Money.ro
Publicat 09.04.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Britney Spears și-a etalat formele într-o rochie extrem de decoltată. Diva a...
ZU
Publicat 02.06.2025
Pandişpan de post. Care sunt ingredientele care îl fac delicios
Hello taste
Publicat 30.05.2025
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
Deparinti
Publicat 02.06.2025
Juan Osorio confirmă că Fernando Colunga a devenit tată pentru prima oară....
Happy
Publicat 02.06.2025
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
BZI
Publicat 29.05.2025
Alexandra, o tânără studentă la Drept, a murit chiar de ziua ei, la 22 de ani....
DIVA
Publicat 14.04.2025
7 simptome de vitiligo ușor de recunoscut
Medicool
Publicat 02.06.2025
OSZAR »