Antena LIVE

Curs valutar

Susie Wiles, numită de Trump șefă de cabinet. Cine este "femeia de gheaţă" din spatele campaniei republicanului

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat joi că managerul său de campanie, Susie Wiles, va ocupa poziția de șef de cabinet la Casa Albă, potrivit CNN. Wiles va fi prima femeie care va avea această funcţie.

De la 08.11.2024, 12:57
WhatsApp
Vezi și:

Alegeri SUA 2024. Şeful de cabinet exercită de obicei o mare influenţă, gestionând personalul Casei Albe, organizând programul şi agenda preşedintelui şi menţinând legătura cu alte departamente guvernamentale şi cu congessmen-i. Wiles, în vârstă de 67 de ani şi cunoscută pentru discreţia sa, va fi prima femeie care ocupă funcţia de şef de cabinet la Casa Albă.

"Susie Wiles tocmai m-a ajutat să obțin una dintre cele mai mari victorii politice din istoria Americii și a făcut parte integrantă din campaniile mele de succes din 2016 și 2020. Susie este dură, inteligentă, inovatoare și este admirată și respectată universal. Susie va continua să lucreze neobosit pentru a face America Great Again. Este o onoare binemeritată să o avem pe Susie ca prima femeie șef de cabinet din istoria Statelor Unite. Nu mă îndoiesc că va face țara noastră mândră", a transmis Trump.

Wiles, un vechi strateg politic din Florida, şi colegul său manager de campanie, Chris LaCivita, sunt consideraţi merituoşi pentru organizarea unei campanii mai disciplinate pentru a treia candidatură prezidenţială a lui Trump, comparativ cu campaniile sale anterioare. Trump le-a mulţumit amândurora în discursul său de miercuri dimineaţă, după victoria în alegeri. "Susie preferă să rămână în spate, vă spun", a spus Trump, în timp ce Wiles, stătea mai în spate pe scenă. "O numim femeia de gheaţă".

Mai mulţi oameni care au lucrat cu Wiles au declarat joi, în interviuri, că aceasta va aduce stabilitate şi sfaturi înţelepte lui Trump la Casa Albă. Trump a trecut prin patru şefi de cabinet — un număr neobişnuit de mare — în mandatul său din 2017-2021, aceştia având dificultăţi în a controla un preşedinte renumit pentru lipsa de disciplină. "Susie este o femeie puternică şi un adevărat lider, cu un istoric dovedit în a finaliza lucrurile", a spus consultantul republican din Florida, David Johnson.

Pe acelaşi subiect

Wiles a lucrat anterior în campania prezidenţială a lui Ronald Reagan din 1980 şi l-a ajutat pe guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, să câştige alegerile în 2018. De asemenea, a fost consilier principal în campaniile lui Trump din 2016 şi 2020.

Trump a ales-o pe Wiles în detrimentul fostului preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, un republican din California, apropiat al lui Trump şi vizitator frecvent la Mar-a-Lago. Surse au declarat că McCarthy a fost un candidat, la fel ca şi Brooke Rollins, care a fost fostul director interimar al Consiliului de Politică Internă al lui Trump.

Cine este Susie Wiles, "femeia de gheaţă" care a condus campania lui Donald Trump

Susie Wiles nu este doar unul dintre consilierii de rang înalt ai lui Trump; ea este cel mai important consilier al său. A fost, de facto, managerul campaniei sale și, de mai bine de trei ani, a fost practic șefa echipei lui. Wiles este unul dintre motivele datorită căroraa Trump a devenit candidatul republicanilor, şi nu Ron DeSantis, şi unul dintre motivele victoriei zdrobitoare în cursa pentru Casa Albă. Este, de asemenea, unul dintre motivele pentru care actuala echipă a lui Trump primește aprecieri pentru profesionalismul său, faţă cu campaniile anterioare, caracterizate prin diviziuni și improvizații, potrivit Politico

Susie Wiles, fiica jucătorului de fotbal american și comentator sportiv Pat Summerall, are o carieră vastă în politica americană, marcată de influență și loialitate față de Donald Trump. Cu o experiență de câteva decenii, Wiles este considerată unul dintre cei mai importanți consilieri ai republicanului, scrie AP.

În anii 1970, Wiles şi-a început cariera în biroul de la Washington al reprezentantului din New York, Jack Kemp, iar ulterior s-a alăturat campaniei lui Ronald Reagan. După succesul electoral al lui Reagan, Wiles a rămas la Casa Albă, pregătindu-și astfel terenul pentru o carieră politică de anvergură.

Mai târziu, Wiles s-a mutat în Florida, unde a devenit consilier al primarilor din Jacksonville și a lucrat pentru Tillie Fowler, membră a Camerei Reprezentanţilor. Această experiență i-a permis să cunoască în profunzime politica statului, ceea ce i-a adus roluri importante în campaniile electorale la nivel de stat. În această perioadă, Wiles a fost creditată cu succesul omului de afaceri Rick Scott, care a câștigat funcția de guvernator al Floridei cu ajutorul ei.

După o scurtă colaborare cu guvernatorul din Utah, Jon Huntsman, în campania prezidențială din 2012, Susie Wiles a fost recrutată pentru a conduce campania lui Trump în 2016 în Florida, un stat crucial pentru obținerea președinției. Victoria lui Trump în Florida a fost un factor decisiv în câștigarea alegerilor, consolidându-i lui Wiles o reputație de strateg de încredere.

În 2018, Wiles a jucat un rol central în campania lui Ron DeSantis pentru funcția de guvernator al Floridei, dar relația lor s-a răcit ulterior. Acest conflict a escaladat când DeSantis a încercat să o îndepărteze pe Wiles din campania lui Trump din 2020. În ciuda acestei tensiuni, Wiles a rămas alături de Trump, coordonând campania acestuia la nivel de stat și întărind echipa sa.

Pe măsură ce rivalitatea dintre Trump și DeSantis a devenit mai intensă, Wiles a preluat conducerea campaniei primare a lui Trump împotriva guvernatorului Floridei și l-a învins categoric. În această perioadă, echipa lui Trump, alături de susținători externi, au ironizat comportamentul lui DeSantis, sugerând că informații din interior au venit de la Wiles și de la alți foști membri din stafful acestuia. În 2024, când DeSantis s-a retras din cursa prezidențială, Wiles a transmis un mesaj scurt şi sec, pe rețelele de socializare, "La revedere". De-a lungul celei de-a treia campanii a lui Trump, Wiles a evitat în general lumina reflectoarelor, refuzând chiar să vorbească în fața publicului atunci când Trump îşi sărbătorea reuşitele. 

Respectată pentru abordarea sa practică, Wiles a fost considerată capabilă să controleze reacţiile impulsive ale lui Trump, prin câștigarea respectului său și dovedindu-i că este mai bine să urmeze sfaturile ei. Recent, la un miting din Milwaukee, Trump a elogiat-o public pe Wiles, descriind-o ca fiind "incredibilă".

Iulia Iancu
alegeri sua 2024 donald trump susie wiles casa alba
Întrebarea zilei
Credeţi că este o idee bună ca Bacalaureatul să înceapă mai devreme?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce trebuie să faci dacă aparatul SGR la care te-ai dus să reciclezi ambalajele...
Fanatik.ro
Publicat 02.06.2025
Care este singurul desert bun dacă ții cură de slăbire, potrivit medicului...
Gandul
Publicat 03.06.2025
Cine ar fi agentul secret din spatele operațiunii „Pânza de păianjen”....
Adevărul
Publicat 03.06.2025
Trupul criminalului Teodorei nu a fost revendicat de familie. Înmormântarea ar...
A1
Publicat 03.06.2025
Horoscopul zilei de 4 iunie 2025. Leii sunt pregătiți pentru noi începuturi....
CaTine
Publicat 03.06.2025
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi...
spynews.ro
Publicat 30.05.2025
A murit compozitorul Eugen Doga. Maria Mirabela, Gramofon și Gingașa și tandra...
Kudika
Publicat 03.06.2025
„S-a trezit, a luat toporul și a mers la mama, care spăla rufe la râu. A...
GSP
Publicat 03.06.2025
Ce trebuie să le faci cuțitelor ca să taie ca atunci când le cumperi din...
Click.ro
Publicat 03.06.2025
Jocuri PlayStation Plus din iunie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Useit
Publicat 03.06.2025
Ce vor face banii tăi în 2025: 5 mega-trenduri economice care îti pot schimba...
Money.ro
Publicat 09.04.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Tatăl cântăreței Rihanna a murit. Ronald Fenty s-a luptat cu o boală gravă
ZU
Publicat 03.06.2025
Rulouri cu căpșuni și glazură de lămâie. Rețeta simplă pe care o vei adora
Hello taste
Publicat 03.06.2025
Piure de cartofi noi cu zucchini și brânză rasă
Deparinti
Publicat 02.06.2025
Juan Osorio confirmă că Fernando Colunga a devenit tată pentru prima oară....
Happy
Publicat 02.06.2025
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
BZI
Publicat 29.05.2025
Alexandra, o tânără studentă la Drept, a murit chiar de ziua ei, la 22 de ani....
DIVA
Publicat 14.04.2025
Care pot fi efectele nocive ale gadgeturilor asupra copiilor. Ce spune un medic...
Medicool
Publicat 03.06.2025
OSZAR »