Antena LIVE

Curs valutar

Video

UE investeşte zeci de miliarde de euro în AI pentru a prinde din urmă SUA şi China. O parte din bani vor ajunge şi în România

Franţa şi Uniunea Europeană anunţă investiţii de zeci miliarde de euro pentru dezvoltarea Inteligenţei Artificiale, în speranţa că vor ajunge din urmă Statele Unite şi China. O parte din fonduri vor ajunge şi la cele mai mari companii IT de la noi din ţară. Anunţul a fost făcut la Summit-ul pentru Inteligenţă Artificială de la Paris, care promite începutul unei ere de aur în inovaţii.

De la 11.02.2025, 20:56
WhatsApp
Vezi și:

Cu promisiunea că Inteligenţa Artificială ne va ajuta să ne vindecăm de unele boli şi ne va ajuta când suntem loviţi de catastrofe naturale, peste 1.000 de experţi, investitori şi companii multinaţionale s-au adunat la Grand Palais din Paris. "Acesta este un moment istoric. Când istoria se va uita în spate, o să vadă acest moment ca începutul unei ere de aur a inovaţiei", a declarat Sundar Pichai, Google CEO. În faţa a peste 100 de şefi de stat şi vicepreşedinţi, inclusiv din Statele Unite şi China, preşedintele Franţei a anunţat un pariu de miliarde de euro, ca să îi prindă din urmă pe giganţii din tehnologie de la Washington şi Beijing.

Investiţia UE e de 3 ori mai mică decât cea de 500 de miliarde de dolari promisă de SUA

"O investiţie de 109 miliarde de euro va avea loc, timp de timp ani, în Franţa. Pentru mine, acest summit nu anunţa doar investiţii în Franţa. Este un semnal de trezire pentru o strategie europeană", a declarat Emmanuel Macron, preşedintele Franţei. Preşedinta Comisiei Europene a anunţat fonduri suplimentare de peste 50 de miliarde de euro pentru companiile IT, iar printre ele le-a inclus şi pe cele din România. "Noi, românii, avem deja o strategie pentru Inteligenţa Artificială care este intraoperabilă cu toată cercetarea mondială în acest domeniu. Avem, de asemenea, hubul român de inteligenţă artificială finanţat cu peste 60 de milioane de euro din bani europeni", a declarat Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării.

Investiţia anunţată de Uniunea Europeană este, însă, de trei ori mai mică decât cea de 500 de miliarde de dolari promisă de Statele Unite luna trecută. Vicepreşedintele american a criticat la summitul de la Paris reticenţa europenilor în privinţa inteligenţei artificiale. "Reglementarea excesivă a sectorului AI va omorî o industrie inovatoare chiar când începe să se dezvolte. Aş vrea să văd discuţii despre relaxarea reglementărilor în această conferinţă", a declarat JD Vance, vicepreşedintele SUA. Francezii nu sunt, însă, de acord. Se tem că inteligenţa artificială i-ar putea lăsa fără locuri de muncă sau că va ajunge să le controleze viaţa. Alte temeri sunt că, pe măsură ce tehnologiile avansează, instrumentele de clonare a vocii și de generare deepfake pot deveni un pericol pentru societate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

inteligenta artificiala franta sua china romania investitii
Întrebarea zilei
Opriţi notificările telefonului la terminarea programului de lucru?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Horoscop Camelia Pătrășcanu. Cuadratura care schimbă destine. Ce se...
Fanatik.ro
Publicat 26.06.2025
Meteorologii Accuweather anunță o mega-caniculă cum rar s-a mai văzut în...
Gandul
Publicat 25.06.2025
Cine este principalul câștigător al Summitului NATO de la Haga și ce a...
Adevărul
Publicat 26.06.2025
Interviu cu Vlad Udrescu. Actorul din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN se pune în...
A1
Publicat 25.06.2025
Horoscopul zilei de 26 iunie 2025. Berbecii nu se mai agită. Află ce se...
CaTine
Publicat 25.06.2025
Gabi Bădălău și-a dat în judecată propriii copii! Miza: 125.000 de euro....
spynews.ro
Publicat 26.06.2025
Pistruii falși – artificiul estival care îți aduce farmecul inocent al verii...
Kudika
Publicat 18.06.2025
Gigi Becali anunță „război” cu fostul prieten George Simion: „Are...
GSP
Publicat 25.06.2025
Artista de muzică populară de la noi care a invitat-o pe amanta soțului la o...
Click.ro
Publicat 26.06.2025
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox....
Useit
Publicat 20.06.2025
Ce vor face banii tăi în 2025: 5 mega-trenduri economice care îti pot schimba...
Money.ro
Publicat 09.04.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Machine Gun Kelly a declarat că este un adevărat „susținător” al fiicei...
ZU
Publicat 26.06.2025
Piure de mazăre cu mentă. O rețetă rafinată și revigorantă
Hello taste
Publicat 25.06.2025
Respirație dificilă la începutul sarcinii? De ce apare?
Deparinti
Publicat 26.06.2025
Özge Gürel a strălucit în Italia la festivalul Italian Global Series Festival...
Happy
Publicat 26.06.2025
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum sa îmbrăcat diva la 55 de ani!...
BZI
Publicat 12.06.2025
Alexandra, o tânără studentă la Drept, a murit chiar de ziua ei, la 22 de ani....
DIVA
Publicat 14.04.2025
Amidonul rezistent: ce beneficii are și ce alimente îl conțin
Medicool
Publicat 26.06.2025
OSZAR »