Antena LIVE

Curs valutar

SPECIAL! Investiţii pentru vacanţă

Casele de vacanţă din Grecia, Spania şi chiar din Chile nu sunt atât de scumpe precum credeţi. Iar cu o mică investiţie, pot fi transformate în pensiuni

De la 11.06.2014, 22:40
WhatsApp
Vezi și:

Casele de vacanţă din Grecia, Spania şi chiar din Chile nu sunt atât de scumpe precum credeţi. Iar cu o mică investiţie, pot fi transformate în pensiuni

Cele mai ispititoare sunt locuinţele în regim time sharing. Adică noi cumpărăm dreptul de proprietate pentru o perioadă de timp asupra unui imobil construit într-un cartier de case de vacanţă şi beneficiem de acea proprietate câteva luni pe an. Aşa că în loc să plătim câteva sute de mii de euro pentru un apartament sau pentru o casă, vom plăti poate şapte, opt, zece, 15.000 de euro şi vom avea propria casă de vacanţă.

Cu sume mult mai mari se vând apartamentele de vacanţă cu două camere pe Coasta de Azur. Preţurile încep aici undeva de la 120 - 150.000 de euro, dar vorbim de preţul de pornire pentru că cu cât apartamentul este mai mare, mai bine situat, are vedere la mare, cu atât preţurile urcă şi aici putem plăti chiar şi câteva milioane de euro pentru un apartament de câteva camere.

Cine nu-şi doreşte o casă de vacanţă, dar vrea să îşi deschidă propria pensiune peste hotare poate alege o vilă în Grecia sau Spania. Preţurile pleacă de la 60 - 70.000. În funcţie de numărul de camere, de poziţionarea lor şi de stadiul în care se află pot urca până la câteva sute de mii de euro.

Există şi opţiuni pentru cei care vor să trăiască visul american. Dacă ne dorim o casă în Miami, am putea avea o locuinţă pe pământ cu palmieri, cu o mică piscină şi cu o curte. Undeva de la un 200 - 250.000 de euro. Pot fi şi preţuri mai mici pentru locuinţe mai vechi amplasate în zone mai puţin ispititoare din punctul de vedere al oamenilor cu bani.

Cei care nu se mulţumesc doar cu un apartament de vacanţă şi vor să înceapă o afacere cu bani mai puţini într-o ţară îndepărtată pot alege Chile. Acolo - cu doar 50.000 de euro - îţi poţi cumpăra o vilă, plus hectarele de teren care o înconjoară.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator special investitii vacanta case pensiuni
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să faceţi revizia la maşină înainte să plecaţi în vacanţă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Barem matematică la BAC 2025. Cum se rezolvau subiectele și la ce notă să te...
Fanatik.ro
Publicat 11.06.2025
Au „explodat” prețurile pe litoral! Cât costă două ouă ochiuri, la...
Gandul
Publicat 11.06.2025
ICE ar urma să ia cu asalt cinci orașe democrate. Guvernatorul Californiei,...
Adevărul
Publicat 11.06.2025
Care este starea lui Ion Iliescu, internat în prezent la terapie intensivă. Ce...
A1
Publicat 11.06.2025
Horoscopul zilei de 12 iunie 2025. Capricornii se regăsesc. Află ce se...
CaTine
Publicat 11.06.2025
Alex Bodi, primele imagini alături de iubita lui, Anca! Au atras toate privirile...
spynews.ro
Publicat 11.06.2025
Mama mi-a zis să-l iert. Bunica mi-a zis să stau. Eu am plecat desculță, dar...
Kudika
Publicat 11.06.2025
Așa arată chiolhanurile federale ale lui Burleanu! Avem video de la petrecerea...
GSP
Publicat 11.06.2025
Zodia care va simți sprijinul lui Dumnezeu în fiecare clipă până în...
Click.ro
Publicat 11.06.2025
Jocurile video vechi care acum valorează o avere. Pe ce sume enorme s-ar putea vinde
Useit
Publicat 09.06.2025
Ce vor face banii tăi în 2025: 5 mega-trenduri economice care îti pot schimba...
Money.ro
Publicat 09.04.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Fergie a refăcut videoclipul piesei „London Bridge” pentru un nou serial...
ZU
Publicat 11.06.2025
Cornulețe fragede de post cu gem, delicate și aromate
Hello taste
Publicat 11.06.2025
Îngrijirea dinților de lapte: sfaturi pentru o igienă corectă
Deparinti
Publicat 10.06.2025
Halit Ergenç din Suleyman Magnificul a fost condamnat la închisoare. Ce...
Happy
Publicat 11.06.2025
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
BZI
Publicat 29.05.2025
Alexandra, o tânără studentă la Drept, a murit chiar de ziua ei, la 22 de ani....
DIVA
Publicat 14.04.2025
Mihail Pautov și Carmen Brumă prezintă alimentele care sunt indicate pentru copii
Medicool
Publicat 11.06.2025
OSZAR »