Video Nicuşor Dan îl acuză pe George Simion de fals patriotism: "Nu e suveranism, e slugărnicie"
Dezbaterea prezidenţială de la Antena 3, de aseară, s-a desfăşurat cu un singur candidat. În timp ce Nicuşor Dan a răspuns întrebărilor jurnaliştilor, George Simion era în Polonia pentru a susţine un candidat naţionalist conservator la alegerile prezidenţiale de acolo. Este a doua dezbatere consecutivă de la care preşedintele AUR lipseşte. Prezenţa acestuia în Polonia a atras după sine şi o reacţie din partea premierului Donald Tusk, care spune că în aceste momente Rusia doar se bucură.
Invitat la dezbaterea prezidenţială, organizată de Antena 3 CNN, Nicuşor Dan a răspuns întrebărilor jurnaliştilor. După nenumărate dezinformări, candidatul independent trage linie şi spune ce l-a derajat cel mai tare în campania electorală. "Sunt un om în politică de multă vreme şi sunt obişnuit cu greutăţile. M-a deranjat foarte foarte mult dezinformarea. Cum e posibil ca sute de mii de oameni care au un om în faţă care spune 'Da, mi-am botezat copiii', fără niciun fel de dovadă să creadă contrariul. Cum pot să meargă, cum spunea bunica, să vorbească cu păcat? Asta eu nu pot să înţeleg. Adevărul este că mi-am botezat copiii. Cum pot să creadă contrariul când au dovada în faţă că mi-am botezat copiii?", a spus Nicuşor Dan.
"Niciodată nu am jignit electoratul care nu mă votează. România are nevoie de mediator. Am încercat să transmit susţinătorilor să avem o dezbatere de dialog şi nu de ură şi, tot timpul m-am adresat foarte respectuos votanţilor domnului Simion şi ai tuturor celoralaţi candidaţi din turul întâi", a transmis candidatul independent la alegerile prezidenţiale.
De ce a demisionat Nicuşor Dan din USR
Nicuşor Dan a explicat şi motivul pentru care a demisionat din USR, chiar dacă la momentul repectiv era preşedintele partidului.
- Ceremonia de validare a lui Nicuşor Dan la CCR. "Vor fi multe provocări şi sper că le vom duce la bun sfârşit....
- Gigi Becali, către George Simion: "Care sânge, mă? Cum te joci cu cuvintele astea? Cine te crezi, bă?"
- CCR discută miercuri contestația făcută de George Simion pentru alegerile prezidențiale din 18 mai
- Giorgia Meloni l-a felicitat pe Nicușor Dan, după ce l-a învins pe Simion: "Sunt convinsă că vom putea construi...
- Maia Sandu anunță că a discutat deja cu Nicușor Dan la telefon. Despre ce au vorbit
"În momentul în care partidul în care eu voiam sa fiu mediator între progresişti şi conservatori, a decis 'Noi vom fi un partid progresist', eu, deşi eram preşedintele acestui partid, mi-am dat demisia din partid. Şi Biserica Ortodoxă Română şi cele 18 culte recunoscute de statul român sunt extrem de importante. Statul roman trebuie să le respecte", a spus Nicuşor Dan.
Pentru a doua oară consecutiv, însă, George Simion a lipsit de la dezbatere. Imediat după ce a fugit de jurnalişti la Camera de Comerţ, liderul AUR a plecat în Polonia, acolo unde a participat la un miting al unui candidat naţionalist conservator la alegerile prezidenţiale. "George, îţi mulţumesc foarte mult. Este foarte important pentru mine. Mulţumesc mult! Vom câştiga împreună pentru Polonia, pentru România, pentru Europa", a spus Karol Nawrocki.
În faţa susţinătorilor lui Karol Nawrocki, George Simion a explicat de ce a lăsat campania electorală din România, în favoarea Poloniei: "Suntem la al doilea tur de vot în România şi am venit special, mi-am oprit campania din România, pentru a fi aici, în Zabrze. Nu este doar despre România. Dacă o să câştig în România duminică şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom câştiga, nu este de ajuns. Avem nevoie de prieteni, de fraţi. Voi sunteţi fraţii noştri! Górnik Zabrze!".
Donald Tusk, mesaj despre vizita "pro-rusului" George Simion în Polonia: "Rusia se distrează, totul este clar"
Vizita liderului AUR nu a rămas netaxată de premierul Poloniei. Donald Tusk îi acuză pe ambii candidaţi la cele mai înalte funcţii în stat de legături cu Rusia şi a postat pe reţeaua X un mesaj: "Rusia se bucură. Nawrocki şi omologul său prorus din România, George Simion, pe aceeaşi scenă, cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale din Polonia şi România. Totul este clar".
George Simion i-a dat imediat replica: "În această fotografie este omul lui Putin din Polonia. Întreaga Europă știe asta. Nimeni nu mai crede minciunile și ipocrizia ta, Donald!".
În timp ce preşedintele AUR se duela pe reţelele sociale cu premierul Poloniei, candidatul independent Nicuşor Dan a venit cu explicaţii publice despre situaţia în care se află România: "E important ca noi să avem un Guvern stabil, să dăm predictibilitate, pentru ca lumea financiară, lumea economică, să aibă încredere în statul român. Şi, în sfârşit, să stabilizăm cursul leului, să stabilizăm ratele dobânzilor astfel încât, românii în viaţa lor curentă să aibă stabilitate, adică să nu mai aibă creşteri de preţuri şi să nu mai aibă creşteri de rate la dobânzi. Noi avem un Parlament ales acum o jumătate de an care mai are trei ani şi jumătate înainte. Nu este deloc potrivit pentru România să vorbim de alegeri anticipate". "Tipul acesta de declaraţii generează instabilitate. A spus 'Vreau să fac un referendum ca să aduc turul 2 ânapoi!', asta înseamnă cel puţin un an de instabilitate. A mai spus 'Dacă partidele nu vor fi de acord cu Călin Georgescu, voi forţa alegeri anticipate', asta înseamnă 7-8 luni de instabilitate. În situaţia în care este România, ea are nevoie repede de un Guvern stabil", a transmis Nicuşor Dan.
În plus, îl acuză pe George Simion de fals patriotism: "Nu e suveranism, e slugărnicie. Când mulţumeşti unui partener străin că a făcut un lucru negativ pentru cetăţenii tăi şi nu este nicidecum patriotism, e antipatriotism. Ce-i reproşez domnului Simion este că n-a condus niciodată nimic şi e puţin absurd să vrei să conduci o ţară după ce n-ai condus niciodată nimic".
Maia Sandu, mesaj de susţinere pentru Nicuşor Dan: "Să protejăm ce a câştigat România"
Nicuşor Dan se bucură de susţinere din partea liderilor proeuropeni. Maia Sandu a transmis şi ea un mesaj - "România are nevoie de noi". "Noi, moldovenii, știm cât valorează libertatea, siguranța, dorința de a face parte din familia europeană. Iar aceia dintre noi, care sunt și cetățeni români, pot vota în acest sfârșit de săptămână pentru a proteja ceea ce a câștigat deja România, dar care e amenințat acum", a spus Maia Sandu.
Finala prezidenţială are loc duminică, pe 18 mai.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰