Video Surse: Planul USR dacă Nicuşor Dan va câştiga la alegeri. Tandem cu Ilie Bolojan premier şi intrarea la guvernare a USR
Zi decisivă în războiul din USR. Liderii partidului vor da azi votul final prin care oficial vor abandona pe Elena Lasconi şi vor valida susţinerea lui Nicușor Dan. O mutare care resetează complet cursa pentru Palatul Cotroceni, cu mai puţin de o lună înainte de alegeri.
Situaţie paradoxală în războiul din USR. Potrivit celor mai recente informaţii, Elena Lasconi va rămâne pe buletinul de vot cu sigla partidului, întrucât aceasta este candidatul înscris la Biroul Electoral Central de USR. Indiferent de scenariu, candidata va figura ca reprezentant USR, chiar dacă partidul îi va retrage sprijinul politic şi nu va mai avea parte de susţinere în campania electorală.
Însă, USR va avea încă un candidat - validat astăzi, în şedinţa de la ora 17:00 -, pe Nicuşor Dan, candidat independent, însă cu susţinerea USR. Este o situaţie paradoxală, însă potrivit legii, nu poate fi evitată.
Votul final validează deciziile partidului
Dincolo de acest lucru, la ora 17:00, se vor reuni liderii USR într-o şedinţă a Comitetului politic naţional, în care vor da votul final prin care vor retrage sprijinul politic oferit Elenei Lasconi, preşedintele partidului, şi vor valida susţinerea pentru candidatul independent Nicuşor Dan, primarul Capitalei şi fondatorul USR.
- A premeditat USR eliminarea Elenei Lasconi? Dominic Fritz dezvăluie cum s-a decis retragerea sprijinului: "Nu...
- Elena Lasconi, dezvăluiri în premieră din campania trecută. A cerut ajutorul SPP după ce un membru al echipei...
- Nicuşor Dan, prima reacţie după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi: "Nu am avut nicio implicare"
- Antonescu, despre decizia USR de a nu o mai sprijini pe Lasconi: "Am văzut multe trădări, dar ceva aşa de meschin...
- Culisele puciului din USR. Deşi a rămas fără finanţare, Elena Lasconi este decisă să nu se retragă din cursa...
- Surse: Nicuşor Dan ar fi în spatele răscoalei din USR. Donaţiile strânse pentru Lasconi ar merge către primarul...
Banii oferiţi în contextul campaniei electorale rămân un mare semn de întrebare, pentru că ieri, în şedinţa Biroului Naţional al USR s-a decis suspendarea fondurilor de campanie pentru Elena Lasconii. Liderii partidului au spus că de acum înainte le vor recomanda donatorilor şi celor care ar fi vrut să împrumute partidul în campania electorală să vireze toţi aceşti bani către contul de campanie al lui Nicuşor Dan.
Planul liderilor USR dacă Nicuşor Dan va ieşi învingător
Însă, foarte important de precizat, USR nu poate folosi banii primiţi de la stat din subvenţia pentru partide în folosul lui Nicuşor Dan şi, de asemenea, nu se poate atinge de banii care au fost încasaţi până acum din donaţii şi împrumuturi pentru Elena Lasconi. Banii care se află deja în contul USR nu pot fi transferaţi în contul lui Nicuşor Dan, însă liderii partidului au găsit o altă variantă. Şi-au propus să returneze toţi banii încasaţi până acum de la donatori şi eventual să le recomande acelor donatori să trimită mai departe banii în contul lui Nicuşor Dan.
Dincolo de aceste discuţii, liderii USR spun că de Nicuşor Dan şi de eventuala victorie şi instalare a acestuia în funcţia de Preşedinte al României depinde şi eventuala intrare la guvernare a USR după alegerile prezidenţiale. Odată ajuns la Palatul Cotroceni, Nicuşor va negocia formarea unei coaliţii de guvernare mai largi alături de PSD şi PNL, în care să intre şi USR. O variantă pe care o susţin liderii USR, potrivit surselor Observator, este aceea a unui tandem Nicuşor Dan - preşedinte, Ilie Bolojan - prim-ministru după alegerile prezidenţiale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰