Video Accident naval la Tulcea: O ambarcațiune cu 12 persoane a intrat în mal
O ambarcațiune în care se aflau 12 persoane a intrat în mal, sâmbătă, în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Cinci persoane au fost rănite şi transportate la spital.
UPDATE: Cinci dintre cele 12 persoane aflate în barca implicată în incidentul de pe braţul Sulina al Dunării au fost rănite şi au fost preluate pentru a fi transportate la spitale, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Una dintre femeile aflate în barcă a fost preluată de un elicopter pentru a ajunge la o unitate medicală şi a primi îngrijiri de specialitate, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta. De asemenea, o altă femeie şi doi copii au fost preluaţi de ambulanţa Serviciului judeţean de specialitate pentru a fi transportaţi la spitalul din municipiu. Un bărbat a fost preluat de SAJ Tulcea.
Accident naval la Tulcea
În urmă cu puțin timp, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiune în care se aflau 12 persoane, care a intrat în mal.
- Trupul unuia dintre pescarii daţi dispăruţi după accidentul naval de pe Dunăre, găsit şi recuperat
- Accident naval pe Dunăre: 9 persoane au ajuns în apă, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat
- O barjă a lovit două bărci cu pescari pe Dunăre. Două persoane sunt date dispărute
- "Priviţi, oameni buni, cum dă peste ei". Ei sunt cei doi pescari căutați de ieri în apele Dunării, după ce...
- Accidentul naval de pe Dunăre, filmat: momentul în care bărcile sunt lovite puternic de barjă / Cei doi pescari...
Către locul intervenției se deplasează o ambarcațiune SMURD din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crișan și 2 ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea.
Încă nu se știe cum s-a produs accidentul și nici care este starea persoanelor din ambarcațiune.
Având în vedere adâncimea redusă a apei în zona respectivă, victimele sunt preluate cu bărcile voluntarilor și transportate la ambulanțele aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și SMURD. La fața locului, echipajele medicale evaluează starea acestora, acordă primul ajutor și dispun transportul la o unitate spitalicească, în funcție de necesități.
De asemenea, la locul evenimentului se deplasează și elicopterul SMURD. Toate persoanele implicate în accident sunt conștiente.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰