Băut bine, un şofer a pierdut controlul maşinii şi s-a înfipt într-un copac. Doi poliţişti l-au oprit la timp
Inconștiența unui şofer era cât pe ce să se transforme într-un dezastru de proporții. Amețit bine de aburii alcoolului, bărbatul a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de un copac. Norocul, însă, a făcut ca prin zonă să treacă doi polițiști aflați în timpul liber, care l-au oprit pe şofer exact în clipa în care încerca să dispară de la locul accidentului. Testat cu aparatul etilotest, individul a avut o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Colegii agenţilor au deschis un dosar penal.
- Doi români, printre victimele atacului armat din Graz. Reacţia MAE
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Inconștiența unui şofer din Constanţa era cât pe ce să se transforme într-o tragedie. Bărbatul, aflat sub influenţa alcoolului, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de un copac. În loc să ceară ajutor, a încercat să fugă de la locul accidentului.
Norocul a făcut ca în zonă să se afle doi poliţişti, în timpul liber, care l-au observat şi l-au oprit chiar în momentul în care voia să dispară. Agenţii l-au reţinut până la sosirea echipajului de serviciu.
Testat cu aparatul etilotest, şoferul avea o alcoolemie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰