Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Competiţie internaţională de robotică la Suceava. Întrecerea care i-a acaparat pe studenţi: "Nu am mai dormit. Proiectul, singura nostră preocupare"

S-a dat startul concursului internațional de robotică Hard & Soft, unde echipe de studenţi din toată lumea se întrec în laboratoare, timp de o săptămână, cu o temă propusă și evaluată de un juriu internațional. Iar competiţia este una acerbă. Fiecare concurent trebuie să-şi demostreze îndemânarea şi cunoştinţele dobândite în programare. 

de Angela Bertea

la 17.05.2025 , 08:29

A fost forfotă mare în laboratoarele Universității Ștefan cel Mare din Suceava, unde atât studenți din țară cât şi din străinătate au demostrat că robotica înseamnă mai mult decât câteva şuruburi şi piuliţe. Cu echipe formate din câte patru membri, tinerii şi-au dat frâu imaginaţiei. 

"E un robot autonom care rezolvă un labirint. Un labirint în timp util. În labirint sunt nişte obstacole, sunt nişte speed bumpere, sunt nişte doze de alcool, este un senzor de alcool pe maşină care va fi identificat şi va raportat în baza de date", arată un participant.

Iar pentru invenţia lor, studenţii au avut la dispoziţie doar câteva zile pentru a se pregăti. 

Vezi și

"Juriul începe să lucreze la tema respectivă în ianuarie, o finalizează şi este cunoscută publicului larg luni dimineaţa, când începe concursul. Ei au trebuit să utilizeze senzori, robo-carul respectiv să fie capabil să depăşească anumite obstacole. Au avut vreo patru senzori furnizaţi de noi din startul de luni. Nu am mai dormit absolut deloc până acum. Proiectul în principal, cam asta a fost singura nostră preocupare", spune Adrian Graur, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava.

Provocările au fost nenumărate. "Mi se pare că a fost un proiect care ne-a dus prin foarte multe arii diferite, de la Hard la Soft, partea de server. Toate părţiile astea cumva, integrarea lor, a fost destul de complexă", arată Victor. "De fapt nu m-am gândit că va fi capabil să rezolve labirintul. Dar a facut-o şi sunt fericit pentru asta", spune Jacob, din Germania.

Cele mai reușite vehicule de tip RoboCar au fost premiate. Echipa unei universităţi din Germania a luat locul întâi. Competiţia a ajuns la a 30-a ediţie.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi alege să plătiţi poliţele RCA în rate lunare?
Observator » Evenimente » Competiţie internaţională de robotică la Suceava. Întrecerea care i-a acaparat pe studenţi: "Nu am mai dormit. Proiectul, singura nostră preocupare"
OSZAR »