Video Influencerița Ioana Taisia, la un pas să fie păcălită la telefon, cu ajutorul AI. S-a prins în ultima clipă
Avertisment din partea poliţiştilor şi a experţilor în securitate cibernetică! Escrocii nu au vacanţă de Paşte, ba chiar îşi intensifică încercările de fraude online şi prin telefon. Aşa că mare atenţie cine vă sună sau vă trimite mail pentru că infractorii folosesc mesaje, voci şi imagini generate prin intermediul Inteligenţei Artificiale, foarte asemănătoare cu realitatea.
"Bună ziua! Sunt agentul Filipescu de la Poliţie. Contul tau bancar a fost spart. În acest moment, desfăşurăm o anchetă complexă pentru recuperarea banilor tăi. Trebuie să acţionăm rapid, altfel vei pierde toţi banii".
Aşa sună un mesaj generat prin inteligenţa artificială pe care infractorii îl folosesc pentru a-şi păcăli victimele. Ca să fie mai credibil, el poate fi personalizat cu numele tău, adresa şi data naşterii, furate de pe internet. Odată iniţiat dialogul, hoţul digital îşi poate adapta discursul pentru a obţine datele tale bancare şi a-şi fura toţi banii.
Tot mai mulţi români cad victime acestor fraude
Tot mai mulţi români cad victime acestor fraude, spun poliţiştii. Schema e atât de complexă, încât şi tinerii obişnuiţi cu tehnologia pot fi păcăliţi. A păţit-o şi Ioana Taisia, o cunoscută creatoare de conţinut pe reţelele de socializare, care a fost sunată de un fals poliţist.
- Un bărbat a "păcălit" aparatele Returo să îi dea bani încontinuu pe aceeaşi sticlă şi a făcut 700.000 lei
- Scandalul Dieselgate. Patru foști directori ai Volkswagen au fost condamnați pentru fraudă, în dosarul trucării...
- Un nou tip de fraudă telefonică. Victimele sunt ameninţate că li se va pune poprire pe conturi
- Ce nu ai voie să faci în ziua votului. Greşeala care se pedepseşte şi cu 3 ani de închisoare
- O tânără din Bacău a pierdut 160.000 de euro, crezând în promisiunile unei ghicitoare de pe TikTok
"Omul începe să-mi recite, îmi ştie adresa din buletin, pentru că îmi zice că trebuie să-mi trimită o citaţie acasă", povestește tânăra.
Ioana a fost la un pas să le dea escrocilor datele confidenţiale din relaţia cu banca, dar şi-a dat seama într-un final că este păcălită.
"Zice să-i trimit extrasele bancare. Nu ştiu ce putere divină în momentul ăla a venit deasupra capului meu şi mi-a zis 'Asta nu e în regulă'", a povestit Ioana.
În perioada sărbătorilor, creşte numărul fraudelor
Internetul este plin de astfel de păţanii, postate de cei care intră în contact cu aceşti infractori.
"Să închidem telefonul şi să sunăm banca respectivă pentru a verifica dacă ei au un astfel de demers. La fel şi în cazul Poliţiei", explică Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt Poliţia Română.
Şi Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică avertizează: în perioada sărbătorilor, creşte numărul fraudelor prin telefon sau în mediul online.
"Se folosesc adesea subiecte atractive precum Reduceri de Paşte!, Profită acum! Oferta este limitată! Tocmai a direcţiona utilizatorii către site-uri false care imită magazinele on-line", explică Anca Isac, expert comunicare DNSC.
Recomandarea este să verificaţi adresa site-ului şi dacă aveţi suspiciuni nu introduceţi datele bancare, ci comandaţi cu plata ramburs. Doar 7 la sută din victimele fraudelor bancare îşi mai recuperează banii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰