Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Percheziţii de amploare în mai multe judeţe şi în Bucureşti, pentru înşelăciune. Peste 200 de forțe de ordine au participat la acţiune

Peste 200 de forţe de ordine ale Ministerului de Interne au participat marţi la percheziţii în mai multe judeţe din ţară şi în Bucureşti. Acţiunea a avut loc în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de construire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 1.8 milioane de lei.

de Daniela Ciucă

la 20.05.2025 , 12:42

Percheziţii de amploare în mai multe judeţe şi în Bucureşti. Peste 200 de forţe de ordine au participat la acţiune Autovehicul MAI - Poză Ilustrativă - Shutterstock

"Astăzi, 20 mai, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pun în aplicare 39 de mandate de percheziţie domiciliară. Activităţile se desfăşoară în judeţele Vâlcea, Argeş, Gorj, Olt, Alba, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti", a transmis, marţi, IPJ Vâlcea, citat de news.ro.

Sursa citată menţionează că acţiunea are loc în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 1.800.000 de lei.

Articolul continuă după reclamă

"Totodată, vor fi puse în aplicare 29 de mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate în cauză. Activităţile beneficiază de sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene din zonele în care au loc percheziţiile, precum şi al jandarmilor", a mai transmis sursa citată.

În total, aproximativ 200 de forţe participă la această acţiune.

Daniela Ciucă Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă reparați mașina doar la service-uri autorizate de importator, de teamă să nu pierdeți garanția?
Observator » Evenimente » Percheziţii de amploare în mai multe judeţe şi în Bucureşti, pentru înşelăciune. Peste 200 de forțe de ordine au participat la acţiune
OSZAR »