Video Rezervişti trecuţi de prima tinereţe, chemaţi la exerciţii. Printre ei, electricieni şi şoferi
Rezerviştii armatei, unii trecuţi de prima tinereţe, au ajuns astăzi, din nou în poligonul de trageri. Mii de bărbaţi din trei judeţe au primit ordine de mobilizare şi au redevenit soldaţi pentru o zi. Au tras cu armament real şi au repetat comenzi militare, într-un exerciţiu programat anual de Armată pentru a-şi ţine în formă cadrele de rezervă.
Un câmp din apropiere de Caracal răsună de focuri de mitralieră. Mii de militari în rezervă exersează ținta. Potrivit legii, rezerviștii pot fi chemați sub arme până la 55 de ani, iar ofițerii chiar până la 63. 5.000 dintre ei sunt acum in poligoanele din Olt, Giurgiu si Teleorman. Fac o zi de instrucție cu armament real, trag cu pușcă mitraliera calibrul 5.45 si apoi revin viata de civili.
Antrenament de o zi pentru rezervişti
Printre cei chemați la antrenamentul de o zi, electricieni, muncitori sau şoferi care au făcut armata obligatorie acum 20 de ani încearcă să îşi stăpânească emoţiile.
"Sincer, orice persoană are teama asta, nu? Te cheamă după nu ştiu câţi ani, vă daţi seama. ... Şi cu războiul ăsta cu ruşii..." a relatat un rezervist. Alţii au avut sentimente diferite.
- Trupul unuia dintre pescarii daţi dispăruţi după accidentul naval de pe Dunăre, găsit şi recuperat
- Absolvenţii de Medicină din Cluj, serenade pentru profesori după 6 ani de facultate grea
- "Ne-a oprit poliţia şi a trebuit să zâmbesc frumos". Mărturia lui Marilu, victimă a violenţei domestice
- Reparaţia planşeului de la Piaţa Unirii va dura 2 ani. Rută ocolitoare pentru şoferi
- Mister în cazul marinarului dispărut de pe fregata "Regele Ferdinand". Mama îi acuză pe colegi de invidie
Reporter: Aţi nimerit ţintele?
Rezervist: Da! Am fost şi sunt cel mai bun trăgător. O experienţă foarte frumoasă, mi-am amintit de prima mea zi de instrucţie, de tragere.
Reporter: Când a fost asta?
Rezervist: 2000-2001.
Noile echipamente ale Armatei, o povocare pentru rezervişti
Rezerviştii au avut nevoie de timp ca să se înveţe cu noile echipamente ale Armatei. Unul dintre ele - sistemul mobil anti-dronă – care poate să bruieze sau să chiar să neutralizeze un obiect zburător de mici dimensiuni, fără pilot.
"Greutatea acesteia este de 6 kilograme. Are o rază de acţiune de până la 7 kilometri, într-un unghi de 45 de grade, utilizare sigură fără a interfera cu alte sisteme radio" a explicat un militar profesionist.
Chemarea rezerviştilor la datorie pentru o zi, un exerciţiu de rutină
Exercițiul periodic de antrenament testează capacitatea de mobilizare a rezerviștilor. Soldați în acte, în poligon ei sunt doar colegi de instrucţie, care revin la vieţilor lor civile după opt ore. Cei care nu se prezintă, pot fi amendaţi cu aproape 3.000 de lei.
"Este un exerciţiu de rutină, noi facem minim 3 pe an. Doar verificăm rezerva de mobilizare a armatei cum prevede legea" a declarat gen. mr. Iulian Daniliuc, şeful Direcţiei de Personal şi Mobilizare MApN.
România are aproape 90.000 de militari profesioniști si 50.000 de rezerviști. Suntem a 17-a armată ca mărime din NATO, iar la nivel global suntem pe locul 51 din 145.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰