Video Se lucrează în forță pe A3. Tronsonul Zimbor - Poarta Sălajului ar putea fi gata până la finalul anului
Se lucrează în ritm alert pe A3, tronsonul Zimbor – Poarta Sălajului, unde lucrările avansează printre dealurile din Sălaj. Utilaje și muncitori sunt mobilizați zi de zi pentru a termina cât mai repede acest lot din Autostrada Transilvania.
- Mărturia unui britanic care ar fi scăpat cu viață din accidentul aviatic din India. Pe ce loc stătea
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Termenul oficial de execuție este decembrie 2026, dar stadiul lucrărilor a trecut deja de 70%, astfel că este posibil ca, de la finalul acestui an, să putem conduce pe Autostrada Transilvania, secțiunea între Zimbor și Poarta Sălajului.
Constructorul român care executa lucrarea a câștigat contractul în anul 2021 și, după o amplă mobilizare la început, cu sute de muncitori care lucrau zi și noapte, activitatea a încetinit. Atât din cauza dealului instabil, dar și a faptului că s-a concentrat mai mult pe Autostrada Moldovei A7.
Se lucrează în forță pe A3, între Zimbor - Poarta Sălajului
De curând însă, pare că a revenit în forță și, după cum arată lucrurile în teren, chiar sunt șanse de finalizare până la finalului anului.
Lotul de 12 kilometri vine în continuarea altuia de 25 kilometri, realizat tot de același constructor, dar care cel mai probabil nu va fi legat la timp de restul autostrăzii, pentru că e nevoie și de un viaduct peste un deal care a luat-o la vale, viaduct care urmează să fie construit de o altă firmă.
În lipsa acestuia, șoferii vor urca și coborî de pe cele două loturi prin sensuri giratorii provizorii. Lotul despre care vorbim costă 140 de milioane de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰