Un băiat de 13 ani din Câmpina a ajuns la spital după ce a consumat un plic cu nicotină primit de la alt minor
Un adolescent de 13 ani a fost găsit în stare de confuzie, căzut pe o stradă din Câmpina, județul Prahova, după ce a ingerat un plic cu nicotină sub formă de praf alb. Substanța i-ar fi fost oferită de un alt minor, care avea asupra lui mai multe plicuri similare. Băiatul a fost transportat la spital, iar starea sa este stabilă. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.

"La data de 26 iunie 2025, în jurul orei 17:30, Poliţia Municipiului Câmpina a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie din localitate, cu privire la faptul că o persoană se află căzută pe trotuar, în afara părţii carosabile, în zona centrală a municipiului. Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că, în cursul aceleiaşi zile, persoana ar fi ingerat voluntar un pliculeţ cu nicotină, în timp ce se afla pe Bulevardul Carol I, în apropierea unei unităţi bancare. A fost preluată de un echipaj medical şi transportată la o unitate spitalicească pentru investigaţii de specialitate, starea sa fiind stabilă în momentul evaluării", informează Poliţia judeţeană Prahova.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că persoana căzută pe stradă este un copil de 13 ani, căruia un alt băiat, tot minor, i-a dat un pliculeţ cu nicotină. La acesta a fost găsit, de altfel, un flacon care conţinea mai multe plicuri cu aceeaşi substanţă.
Potrivit specialiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, produsul respectiv este comercializat legal, fiind încadrat în categoria celor ce conţin nicotină, accesibile publicului, şi nu intră sub incidenţa legislaţiei privind substanţele interzise sau stupefiantele.
Poliţiştii continuă verificările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor incidentului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰