Cine este al treilea bărbat pus sub acuzare pentru incendierea casei premierului britanic Keir Starmer
Un al treilea bărbat a fost pus sub acuzare în cadrul unei anchete privind o serie de incendii produse în nordul Londrei, care au afectat locuințe și o mașină asociate cu premierul britanic Keir Starmer, potrivit unui comunicat al Poliţiei britanice.

Petro Pochynok, un cetățean ucrainean în vârstă de 34 de ani, a fost acuzat de conspirație pentru comiterea de incendieri cu intenția de a pune vieți în pericol. Procurorii susțin că acesta ar fi conspirat împreună cu Roman Lavrynovych, Stanislav Carpiuc și alte persoane necunoscute pentru a incendia bunuri care aparțineau altor persoane, având intenția de a provoca distrugeri și de a pune în pericol viața unor oameni sau, cel puțin, fiind indiferent față de riscul ca astfel de fapte să pericliteze vieți omenești.
Pochynok urmează să apară în fața Tribunalului Westminster Magistrates miercuri, 21 mai, la ora 10:00. Acuzația, aprobată de Serviciul de Procuratură al Coroanei, vizează o serie de trei incidente petrecute între 17 aprilie și 13 mai anul acesta: un incendiu de vehicul pe 8 mai, un incendiu la intrarea unei proprietăți pe 11 mai și un incendiu la o locuință în dimineața zilei de 12 mai.
Toate cele trei cazuri ar avea legături cu o persoană publică cunoscută, ceea ce a determinat implicarea Comandamentului Antiterorism al Poliției Metropolitane în anchetă, potrivit presei internaționale. Potrivit presei internaţionale ar fi vorba despre locuințe și o mașină asociate cu premierul britanic Keir Starmer.
În cadrul aceleiași investigații, Roman Lavrynovych, un cetățean ucrainean de 21 de ani din Sydenham, a fost acuzat de trei acte de incendiere cu intenția de a pune vieţi în pericol. Acesta a apărut în fața Tribunalului Westminster Magistrates pe 16 mai și a fost plasat în arest preventiv până la următoarea înfățișare, programată la Old Bailey pe 6 iunie.
Și Stanislav Carpiuc, un cetăţean cu paşaport românesc, în vârstă de 26 de ani din Romford, a fost acuzat de conspirație pentru comiterea de incendii cu intenția de a pune vieți în pericol. A fost prezentat în fața aceleiași instanțe pe 20 mai și, la fel ca ceilalți, a fost reținut în arest preventiv, urmând să compară în fața instanței de la Old Bailey pe 6 iunie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰