Video Copil de 2 ani, mort în Spania după ce a fost uitat ore în șir într-o maşina parcată la soare, pe caniculă
Franţa şi Germania se sufocă, sub cod roşu de caniculă, iar autorităţile au închis şcoli şi obiective turistice. Un copil de doar doi ani a murit în Catalonia, Spania după ce a fost uitat mai multe ore într-o maşină parcată în soare. Tot în Catalonia, mai multe incendii devastatoare au făcut scrum mii de hectare. Două persoane au murit, iar alte 15.000 sunt în pericol. Coloana de fum a depăşit 14 kilometri. Şi în Turcia, mii de pompieri se luptă să facă faţă sutelor de incendii de vegetaţie care pârjolesc sudul ţării.
În Franţa, Germania, Belgia şi Croaţia, meteorologii au emis cod roşu de caniculă.
În Hexagon, ieri a fost vârful valului de căldură, cu 16 departamente lovite dur de arşiţă. Printre ele şi Ile-de-France, în care se află capitala Paris. Mii de oameni s-au îndreptat spre malurile Senei pentru puţină răcoare. La vecinii belgieni, a fost atât de cald încât monumentul Atomium a fost închis publicului pentru prima dată din 2019 de teamă că structura ar putea fi afectată.
În acest timp, Spania a anunţat că a traversat cea mai caldă lună iunie din istorie, cu 3,5 grade peste media anilor 1990 - 2020. Temperaturi incredibile au fost măsurate şi noaptea, nu doar ziua. În Extremadura, termometrele au arătat 33,6 grade la miezul nopţii: "Este ceva infernal! Ne hidratăm bine, purtăm haine ușoare, ieșim la aer, în parcuri".
Copil de 2 ani, mort în Spania după ce a fost uitat în maşină mai multe ore, sub soarele arzător
- 15 judeţe şi Capitala intră în cod roşu de caniculă. Cupola de foc cuprinde sudul României
- O fetiță de 9 ani a murit după ce a fost lăsată 8 ore în mașina încinsă în timp ce mama era la muncă, în...
- ANM a prelungit codurile galben şi portocaliu de caniculă. Duminică, valul de căldură extremă se intensifică
- Urmează 6 zile cu temperaturi extreme în Capitală. La sol, valorile vor depăşi 55 - 60 de grade Celsius
- 25 de judeţe şi Capitala intră vineri sub cod portocaliu de caniculă. Temperaturi de peste 40 de grade în sud
Un copil de numai doi ani a murit în Catalonia, după ce a fost uitat timp de mai multe ore într-o maşină parcată sub soarele arzător.
Tot în Catalonia, peste 15.000 de persoane trăiesc în infern. Mai multe incendii de vegetaţie au izbucnit ieri după-amiază într-o zonă agricolă, şi s-au extins rapid din cauza rafalelor de vânt de până la 125 kilometri pe oră. Cinci mii de hectare au fost deja făcute scrum şi două persoane şi-au pierdut viaţa. Autorităţile le-au cerut localnicilor din zonă să rămână în case.
Sute de hectare de pădure, făcute scrum în Turcia
Şi Turcia continuă să fie afectată de incendiile de vegetaţie. În doar 5 zile au izbucnit 342 de focare, în special în zonele de pădure din Hatay şi Izmir. Sute de hectare de pădure s-au făcut scrum. Zeci de case şi de maşini au avut aceeaşi soartă. Ca să ajute pompierii, mulţi turci au adus cu tractoarele apă de la 45 de kilometri distanţă.
În Portugalia, oamenii care se relaxau pe o plajă din apropiere de Porto au asistat la un fenomen rar - un nor rulou care părea desprins din filmele SF.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰