Culisele anulării alegerilor din România, după Serviciul rus de Informaţii: UE, rol-cheie în acuzarea lui Călin Georgescu
UE a jucat un rol-cheie în anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România și acuzarea lui Călin Georgescu, a declarat Serviciul rus de informații externe (SVR), citat de TASS.

"Conform datelor disponibile, birocrația europeană a declarat război liderilor non-sistemici care îl susțin deschis pe președintele american Donald Trump și refuză să urmeze instrucțiunile elitelor liberale conducătoare ale UE", a declarat biroul de presă al SVR într-un comunicat.
Ce scriu ruşii despre Călin Georgescu
Potrivit SVR, "Bruxelles-ul este extrem de îngrijorat că noul lider american ar putea slăbi suprastructura globalistă europeană și se bazează în această acțiune pe lideri conservatori cu orientare națională, precum premierul ungar Viktor Orban, premierul slovac Robert Fico și candidatul la președinția României, Călin Georgescu".
Conducerea Uniunii Europene se află, în mod evident, în spatele deciziei de inculpare a candidatului la președinția României, Călin Georgescu, subliniază SVR, potrivit Mediafax.
- Călin Georgescu, vizat în două dosare de procurori. Fostul candidat la preşedinţie nu a dat declaraţii
- Călin Georgescu, audiat la Parchetul General după ce a anunţat că se retrage din viaţa politică. I-a fost...
- Călin Georgescu anunță că se retrage din viața politică activă și se concentrează pe familie: "Această...
- Surse: Călin Georgescu, chemat marți la Parchetul General
- Cum ar fi funcționat campania ilegală pentru Călin Georgescu, făcută printre deținuți de polițiștii de la...
"Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a jucat un rol-cheie în recunoașterea ca nevalabile a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a cerut autorităților actuale de la București să îi interzică lui Georgescu să participe la turul al doilea din luna mai. Ea a avertizat că dacă acest reprezentant al "forțelor nesistemice" își continuă campania electorală, Uniunea Europeană va restricționa accesul României la fondurile sale", se arată în comunicat.
"Elita totalitar-liberală europeană se teme în mod clar de o cotitură conservatoare în Europa sub influența lui Trump", a subliniat SVR, adăugând că "Bruxelles-ul nu economisește resurse în încercările sale de a implementa un astfel de scenariu".
"După un atac asupra lui Georgescu, este foarte probabil că mainstream-ul liberal european va face noi încercări de a înăbuși disidența în UE. Principala lor țintă va fi Ungaria, ca bastion al conservatorismului european, iar un bun pretext vor fi viitoarele alegeri parlamentare din această țară de anul viitor", a încheiat SVR.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰