Video Erdogan l-a sunat pe Putin să-l invite personal la negocierile de pace de la Istanbul. Preşedintele Rusiei amână să dea un răspuns
Ucraina şi Rusia vor sta săptămâna aceasta faţă în faţă pentru prima dată în ultimii 3 ani, în încercarea de a debloca negocierile de pace. Donald Trump a anunţat că ia în calcul să meargă în Turcia şi să ia parte la discuţii. Mai mult, crede că atât Zelenski, cât şi Putin, vor fi prezenţi pentru negocieri.
- 8 morți și 200 răniți în Israel, după bombardamentele iraniene. IDF a lansat noi lovituri asupra Teheranului
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Momentan, nu este clar cine va reprezentat Rusia la discuţii. Preşedintele Recep Erdogan l-a sunat personal pe liderul rus şi l-a anunţat că este pregătit să-l găzduiască la Istanbul. Liderul Turciei a vorbit şi cu Volodimir Zelenski. "Din păcate, lumea nu a primit încă un răspuns clar din partea Rusiei cu privire la numeroasele propuneri de încetare a focului. Într-un fel sau altul, Rusia va trebuie să pună capăt acestui război. Cu cât mai repede, cu atât mai bine", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.
Rusia vrea ca discuţiile să înceapă de la proiectul de acord din 2022
Înainte ca noua rundă de negocieri de pace să înceapă, liderii europeni i-au cerut lui Putin să accepte un armistiţiu de 30 de zile. Germania i-a transmis lui Putin că a avut răgaz până ieri la miezul nopţii, în caz contrar vor fi anunţate noi sancţiuni. Kremlinul a respins însă propunerea şi transmite că nu aşa se vorbeşte cu Rusia. Şi Suedia spune că întreaga lume îşi doreşte pace.
"Ce se întâmplă acum este că presiunea asupra Rusiei creşte şi Rusia trebuie să ştie că vor exista consecinţe dacă refuză să fie constructivă într-un dialog în spatele căruia se află SUA, Europa, Ucraina. Toată lumea aşteaptă după Rusia", a declarat Ulf Kristersson, premierul Suediei. La rândul său, Trump ia în calcul să meargă în Turcia joi pentru a participa la discuţii şi este optimist că ambii lideri vor alege să fie prezenţi. Propunerea de negocieri a fost lansată chiar de Vladimir Putin, în miez de noapte, duminică. Liderul de la Kremlin vrea ca discuţiile să înceapă de la proiectul de acord din 2022 de la Istanbul, care prevedea, printre altele, că Ucraina ar trebui să accepte neutralitatea permanentă în schimbul unor garanții internaționale de securitate din partea celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU: Marea Britanie, China, Franța, Rusia și Statele Unite.
"Poziţia noastră e foarte clară. Vrem pace, vrem negocieri. Condiţiile prealabile pentru ca asta să se întâmple e să avem un armistiţiu, un armistiţiu necondiţionat în aer, pe mare şi la sol pentru 30 de zile, care să poată crea spaţiul pentru negocieri", a declarat Benjamin Haddad, ministrul delegat pentru Afaceri Europene. O analiză a experţilor americani de la Institutul pentru Studiul Războiului arată că Rusia va forţa, în Turcia, o capitulare completă a Ucrainei şi instaurarea unui regim marionetă la Kiev. Cererea va include inclusiv cedarea celor 4 regiuni din sudul şi estul Ucrainei ocupate parţial de armata rusă.
Anunţatele negocieri de pace vin după reuniunea din weekend de la Kiev, la care au luat parte Emmanuel Macron, cancelarul german, Friedrich Merz, premierul britanic, Keir Starmer, şi cel polonez Donald Tusk. Kremlinul a încercat să discrediteze întâlnirea şi a distribuit un fake news prin care încerca să sugereze că Macron şi liderii europeni au consumat cocaină în trenul către Kiev. Totul a pornit de la faptul că preşedintele Franţei a luat un serveţel de pe masă în momentul apariţiei jurnaliştilor. În umbra pretinselor negocieri de pace cu Ucriana, Rusia pare să mai pregătească un război. Pe flancul nordic al NATO, la doar 175 de kilometri de graniţa finlandeză, Moscova a parcat în bazele sale militare zeci de elicoptere, avioane de luptă şi blindate.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰