Video Gust românesc cu succes internațional: păstrăvul, zacusca și vinul nostru au cucerit Europa la târgul din Milano
România a fost printre campioanele gustului în acest an la TuttoFood, unul dintre cele mai importante târguri internaţionale dedicat sectorului alimentar, organizat în Italia, la Milano. Brânzeturile româneşti, zacusca cu păstrăv sau vinurile din Transilvania i-au uimit pe toţi cei prezenţi la târg. Astfel au fost deschise noi oportunităţi de vânzare a delicateselor româneşti pe piaţa europeană.
Salata de păstrăv cu brocoli, icrele de crap şi zacusca de peşte, au fost preferatele străinilor prezenţi la cel mai mare târg dedicat industriei alimentare din Europa. Anul acesta, ţara noastră a fost printre vedetele gustului.
"Beneficiile participării la un astfel de târg sunt multiple. În primul rând este vorba de vizibilitatea brandului, de faptul că ai foarte multe contacte valoroase", spune Ruxandra Coc, producător român.
Şi în Italia, precum în Romania, produsele născute tradiţional, cu multă poveste în spate, deschid apetitul celor care vor să le încerce.
"Toată lumea e foarte încântată de produsele pe care le oferim, pe de o parte deoarece avem o calitate superioară, pe de altă parte sunt foarte încantaţi de imaginea noastră şi de povestea din spatele brandului nostru", spune Ramona Nacu, producător român.
- Reacţia unor tineri turişti englezi veniţi să-şi petrească Paştele în Craiova: "România e uimitoare"
- Reacţia unor turişti străini după ce au gustat din cozonacul de peste jumătate de tonă, expus la târgul...
- Cele mai căutate produse la Târgul de Paşte din Satu Mare. "Preţurile variază de la 10 până la 200 de lei"
- O comoară veche de mii de ani, scoasă la vânzare într-un talcioc din Iaşi. Artefactele dacice erau vândute cu 3...
- O româncă, prinsă că vindea la talcioc vestigii arheologice din perioada dacică. Le ţinea într-o husă de...
Crema de fistic nu e un produs inventat de români, însă reţeta producătorilor noştri au reuşit să îi cucerească pe toţi cei care au încercat-o. Produsele tradiţionale româneşti au mers mână în mână cu cele de pe meleaguri meditaraneene.
"Suntem tare recunoscători că am putut veni la Milano şi să aducem cu noi burduful românesc şi telemeaua noastră puţin sărată şi le-am asociat cu mândrie cu roşii din sudul Italiei", spune Marius Bîcu, producător român.
Prin participarea la astfel de târguri, produsele din ţara noastră devin mult mai vizibile şi pot concura cu ţări cu tradiţie în diferite bucate, inclusiv în vinuri.
"Ce crezi, în patria producătorilor de vin, noi cu vinul românesc am reuşit să atragem publicul către vinurile noastre", spune Vranescu Daniel, somelier.
"În spatele meu se încheie contracte noi şi parteneriate de durată, care pot să aducă gusturile româneşti pe piaţa internaţională", spune Andrei Crizbasan, creator de conţinut.
Târgul a avut loc între 5 şi 8 mai şi au participat peste 30 de producători români.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰