Marea Britanie, Franţa şi Canada condamnă acţiunile IsraeluluI în Gaza și amenință cu "măsuri concrete": "E intolerabil"
Acţiunile "şocante" ale premierului israelian Benjamin Netanyahu în Fâşia Gaza au fost condamnate de prim-ministrul britanic Keir Starmer, împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul canadian Mark Carney. Aceştia au avertizat că Regatul Unit şi aliaţii săi vor lua "măsuri concrete" dacă situaţia va continua, au transmis marţi dpa şi PA Media, citate de Agerpres.

Cei trei lideri au cerut luni într-o declaraţie comună oprirea ofensivei militare a Israelului din Gaza şi ridicarea restricţiilor privind ajutorul umanitar.
"Ne opunem ferm extinderii operaţiunilor militare ale Israelului în Gaza. Nivelul de suferinţă umană din Gaza este intolerabil", au subliniat cei trei, calificând totodată drept "complet inadecvat" anunţul Israelului că va permite intrarea în Gaza a unei cantităţi "de bază" de alimente.
"Condamnăm limbajul dezgustător folosit recent de membri ai guvernului israelian, ameninţând că, în disperarea lor faţă de distrugerea Gazei, civilii vor începe să se mute", adaugă semnatarii, notând că "deplasarea forţată permanentă este o încălcare a dreptului umanitar internaţional".
Duminică, armata israeliană a anunţat "operaţiuni terestre extinse în nordul şi sudul Fâşiei Gaza", în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat deschis unui acord care să includă încetarea ofensivei militare, precizând însă că un astfel de acord ar trebui să includă de asemenea "exilul" Hamas şi "dezarmarea" Fâşiei Gaza, cereri pe care mişcarea islamistă palestiniană le-a respins până în prezent. Luni, Netanyahu a declarat că Israelul va "prelua controlul asupra întregii" Fâşii Gaza, anunţând şi că a autorizat intrarea în Gaza a unei mici cantităţi de ajutoare, după mai mult de două luni de blocadă.
- Armata Israelului, acuzată că a tras cu tancul în civilii strânşi să ia mâncare. Zeci de palestinieni uciși
- 31 de morţi în Gaza: un tanc israelian a tras asupra unui punct de distribuţie a ajutoarelor umanitare
- Hamas cere modificări la propunerea SUA privind Gaza. Steve Witkoff califică răspunsul drept inacceptabil
- Dezastru umanitar în Gaza: cozi la făină şi orez, lângă câmpul de luptă. Zeci de persoane, victime colaterale
- Mii de palestinieni disperaţi s-au năpustit după mâncare în Gaza. Armata israeliană, acuzată că a tras în ei
În mesajul lor, Starmer, Macron şi Carney au cerut de asemenea grupului islamist palestinian Hamas să elibereze ostaticii pe care i-a luat în "atacul odios" din 7 octombrie 2023, menţionând că, deşi au "susţinut întotdeauna dreptul Israelului de a-i apăra pe israelieni de terorism, această escaladare este complet disproporţionată".
"Dacă Israelul nu încetează ofensiva militară reînnoită şi nu ridică restricţiile privind ajutorul umanitar, vom lua noi măsuri concrete ca răspuns", au atenţionat cei trei lideri, adăugând că sunt pregătiţi să impună sancţiuni "ţintite" în legătură cu încercările de extindere a coloniilor din Cisiordania ocupată.
Netanyahu: liderii oferă o "recompensă uriaşă" grupării Hamas
Premierul israelian le-a răspuns tot luni celor trei, calificând condamnarea ofensivei israeliene de către Londra, Ottawa şi Paris drept o "recompensă uriaşă" Hamas.
"Făcând apel la Israel să pună capăt unui război defensiv pentru supravieţuirea noastră înainte ca teroriştii Hamas de la graniţa noastră să fie distruşi şi cerând un stat palestinian, liderii de la Londra, Ottawa şi Paris oferă o recompensă uriaşă pentru atacul genocid asupra Israelului din 7 octombrie, încurajând în acelaşi timp noi astfel de atrocităţi", a afirmat Netanyahu într-un comunicat citat de AFP.
În teren, în pofida promisiunii Israelului de a permite intrarea de ajutoare, nu existau luni semne de atenuare a crizei umanitare din Gaza, au mai consemnat dpa şi PA Media.
Responsabilul ONU pentru ajutor umanitar, Tom Fletcher - fost diplomat britanic - a spus că nouă camioane de ajutor au fost autorizate să intre pe teritoriul palestinian, "dar este o picătură în oceanul necesităţilor urgente".
El a adăugat că, "având în vedere bombardamentele continue şi nivelul acut de foame, riscul de jafuri şi insecuritate este semnificativ".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰