Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oferta lui Trump pentru Canada: Acces gratuit la scutul Golden Dome dacă devine 51-lea stat al SUA

Preşedintele american Donald Trump a declarat că scutul antirachetă Golden Dome ar putea costa Canada 61 de miliarde de dolari, dar dacă ţara ar deveni al 51-lea stat federal al SUA, protecţia scutului ar fi asigurată complet gratis, a scris Donald Trump pe Truth Social, relatează Financial Times.

de Daniela Ciucă

la 28.05.2025 , 17:23

Trump vrea să ofere Canadei protecţie sub "Golden Dome" în schimbul suveranităţii sale Donald Trump prezintă planul pentru construirea Golden Dome în Biroul Oval. 20 mai 2025 - Getty Images

Donald Trump a anunţat că pe canadieni i-ar costa 61 de miliarde de dolari să se alăture proiectului "Golden Dome". Totuşi, canadienii ar putea obţine protecţie sub scutul de apărare antirachetă pe gratis dacă Ottawa şi-ar ceda suveranitatea americanilor, a relatat Financial Times.

"Am spus Canadei, care îşi doreşte foarte mult să facă parte din fabulosul nostru sistem Golden Dome, că îi va costa 61 de miliarde de dolari dacă rămân o naţiune separată, dar inegală, dar îi va costa ZERO DOLARI dacă devin îndrăgitul nostru al 51-lea stat" a scris marţi preşedintele american pe platforma Truth Social. "Ei iau în considerare oferta!" a mai adăugat Trump.

Canada îşi menţine suveranitatea în faţa lui Trump

Articolul continuă după reclamă

"Prim ministrul a fost clar cu fiecare prilej, inclusiv în discuţiile cu preşedintele Trump, Canada este un stat independent, suveran şi va rămâne astfel" a declarat un purtător de cuvânt al premierului canadian Mark Carney.

Pe acelaşi subiect

Statele Unite şi Canada au deja un acord de apărare denumit Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD), care include detectarea de atacuri cu rachete balistice.

Purtătorul de cuvânt al lui Mark Carney a adăugat că premierul a purtat "discuţii cuprinzătoare şi constructive" cu omologii săi ameriani care "includ întărirea NORAD şi iniţiative aferente precum Golden Dome".

Carney a comunicat presei săptămâna trecută că participarea Canadei în Golden Dome "a fost discutată la nivel înalt” dar că totuşi "nu ar fixa un preţ” pe implicarea ţării sale. "Nu sunt sigur că e ceva ce se negociază", a adăugat el.

Este probabil că Ottawa să fie implicată în inițiativa Golden Dome într-o anumită măsură, având în vedere că o rachetă balistică intercontinentală lansată din Rusia ar zbura peste nordul Canadei pentru a ajunge în SUA, a explicat Financial Times. 

Golden Dome, un proiect extrem de ambiţios 

Săptămâna trecută, Trump a declarat că dezvoltarea scutului antirachetă Golden Dome ar costa 175 de miliarde de dolari. Acesta a promis să-l aducă într-un stadiu "operaţional" până la finalul mandatului său. Folosind interceptori în spaţiu, scutul ar proteja SUA împotriva ameninţărilor sofisticate precum rachetele hipersonice, rachetele de croazieră şi rachetele balistice intercontinentale.

Totuşi, un astfel de sistem de interceptoare spaţiale solicită tehnologie care încă nu a fost dezvoltată, punând astfel obstacole în construirea Golden Dome. Oficiul pentru Buget al Congresului a estimat că dezvoltarea şi lansarea interceptorilor spaţiali ar costa până la 542 de miliarde de dolari pe o perioadă de 20 de ani.

Daniela Ciucă Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că este o măsură bună decizia CCR privind secretizarea declaraţiilor de avere?
Observator » Ştiri externe » Oferta lui Trump pentru Canada: Acces gratuit la scutul Golden Dome dacă devine 51-lea stat al SUA
OSZAR »