Video Șeful Hamas din Gaza a fost ucis, anunță Netanyahu. Mohammad Sinwar era unul dintre cei mai urmăriţi terorişti palestinieni
Premierul Benjamin Netanyahu a confirmat, în mod oficial, lichidarea lui Mohammad Sinwar, liderul Hamas şi unul dintre cei mai urmăriţi terorişti palestinieni. Nu a existat, însă, şi o confirmare a morţii adjunctului acestuia, care s-ar fi aflat împreună cu Sinwar în momentul atacului israelian.
Israelul a anunţat şi distrugerea ultimului avion pe care îl mai deţineau rebelii Houthi, dar susţine că adevăratul responsabil pentru atacurile yemeniţilor este Iranul. Donald Trump i-a cerut lui Benjamin Netanyahu în mod repetat să nu încerce lansarea unui atac asupra Teheranului, atât timp cât sunt negocieri în dosarul uraniului îmbogăţit.
Cozile înfometării, în Fâşia Gaza
În Fâşia Gaza, situaţia este dezastruoasă. Un înalt oficial ONU în teritoriile palestiniene a anunţat că armata israeliană a deschis focul asupra refugiaţilor care aproape că s-au călcat în picioare pentru a obţine ajutoare umanitare după zile intregi in care n-au primit nimic, iar aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Cel putin 4 persoane dintre cele care aşteptau la cozile înfometării a fost ucisă de focurile trase de soldatii israeleieni. În paralel, UNICEF au anunţat că peste 50 de mii de copii au fost răniţi sau ucişi din momentul izbucnirii războiului în enclavă.
380 de scriitori şi grupuri de actiune din Statele Unite intre care Zadie Smith, Ian McEwan, Irvine Welsh si Elif Shafak au semnat o scrisoare prin care numesc genocid războiul din Gaza, o noţiune tabu la inceputul razboiului pe care Israelul a calificat-o drept antisemtisim, dar care acum e din ce în ce mai acceptată inclusiv în cancelariile europene.
"Noi nu conducem acele centre. Oferim securitate pentru zona înconjurătoare. Au fost câteva revolte. Echipei americană i-a luat ceva timp să preia controlul asupra situației, dar pot spune cu voce tare, nu am împușcat pe nimeni acolo. Au existat rapoarte despre elicoptere care împușcau oameni și astfel de lucruri. Nu s-a întâmplat. Sunt deja peste 400 de camioane pe partea din Gaza a gardului, care așteaptă să fie distribuite, dar ONU nu a reușit să le ridice. Am deschis trecerile, am asigurat rute sigure pentru acele camioane, dar ONU nu s-a prezentat. Așa că permiteți-mi să fiu clar, ONU trebuie să înceteze să răspândească panica și să înceapă să mute ajutoarele", a declarat Danny Danon, ambasadorul israelian la Naţiunile Unite.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰