Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Studenții străini care sunt în vizorul Administraţiei Trump. Rubio: Vom revoca "în mod activ" vizele

Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio a anunţat miercuri că va revoca "în mod activ" vizele pentru studenţii chinezi, una dintre cele mai importante surse de venituri pentru universităţile din SUA, după ce Beijingul a criticat suspendarea de către Washington a procesării vizelor pentru studenţi.

de Redactia Observator

la 29.05.2025 , 10:29

Studenții străini care sunt în vizorul Administraţiei Trump. Rubio: Vom revoca "în mod activ" vizele Imagine ilustrativă - Shutterstock

Guvernul american "va revoca în mod activ vizele pentru studenţii chinezi, în special pentru cei care au legături cu Partidul Comunist Chinez sau care studiază în domenii sensibile", a declarat Marco Rubio într-un comunicat. "Vom revizui, de asemenea, criteriile pentru a consolida examinarea tuturor cererilor viitoare de viză din China şi Hong Kong", a adăugat el.

Peste 277.000 de chinezi au fost înscrişi în universităţile americane pentru perioada 2023-2024, fiind depăşiţi - pentru prima dată în ultimii ani - doar de studenţii indieni, potrivit unui raport aprobat de Departamentul de Stat.

De la revenirea sa la Casa Albă, în ianuarie, preşedintele Donald Trump a demarat o amplă campanie împotriva universităţilor, pe care le acuză că propagă o ideologie "woke", criticându-le în special pentru politicile lor de promovare a diversităţii şi pentru că au permis proliferarea manifestaţiilor împotriva războiului din Gaza, pe care le asociază cu antisemitismul.

Articolul continuă după reclamă

Tensiuni diplomatice între SUA şi China

În timpul primului său mandat (2017-2021), miliardarul republican i-a vizat în principal pe studenţii chinezi din filialele considerate sensibile, suspectaţi de legături cu serviciile secrete chineze. Anunţul lui Marco Rubio vine după ce China a făcut apel la SUA "să garanteze în mod concret drepturile şi interesele legitime ale studenţilor internaţionali, inclusiv pe ale studenţilor chinezi".

Marţi, administraţia Trump, hotărâtă să îşi impună ideologia naţionalistă şi conservatoare, a ordonat suspendarea acordării vizelor pentru studenţii străini, ale căror reţele de socializare doreşte să le controleze, intensificându-şi ofensiva în special împotriva Harvard.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi printre cunoştinţe cazuri de agresiune psihică sau fizică?
Observator » Ştiri externe » Studenții străini care sunt în vizorul Administraţiei Trump. Rubio: Vom revoca "în mod activ" vizele
OSZAR »