Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trump crede că Biden și-a ascuns cancerul de ochii lumii. Diagnosticul fostului președinte SUA stârnește controverse

Anunţul că fostul preşedinte amerian Joe Biden are cancer ridică semne de întrebare în rândul americanilor. Democratul fusese declarat sănătos şi apt să conducă Statele Unite anul trecut. Acum, Joe Biden şi familia lui analizează variantele de tratament. Donald Trump a vorbit ieri pentru prima dată în public despre boala predecesorului său. A sugerat, fără să vină cu dovezi, că diagnosticul a fost ascuns de restul lumii.

de Redactia Observator

la 20.05.2025 , 08:23

Trump crede că Biden și-a ascuns cancerul de ochii lumi. Diagnosticul fostului președinte SUA stârnește controverse Trump crede că Biden și-a ascuns cancerul de ochii lumi. Diagnosticul fostului președinte SUA stârnește controverse - Profimedia

Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, suferă de cancer la prostată, descoperit acum câteva zile în timpul unui control medical. Fostul preşedinte, care va începe curând tratamentul, a postat ieri o fotografie în care apare lângă soţie şi pisica lui. A mulţumit pentru mesajele de susţinere pe care le-a primit şi a spus că încearcă să fie puternic.

"Eu și Jill am învățat că suntem mai puternici când devenim vulnerabili. Muţumim că ne transmiteţi optimism prin dragostea şi sprijinul vostru!", a scris fostul preşedinte.

"Sigur a avut parte de cea mai bună îngrijire medicală (la Casa Albă - n.r.). Sunt puţin surprins că este aşa de avansat", explică Marc Siegel, profesor de medicină.

Articolul continuă după reclamă

Boala lui Biden ridică semne de întrebare în SUA

Pe acelaşi subiect

Familia Biden a mai fost îndoliată din cauza cancerului. Fiul cel mare al fostului preşedinte a murit acum 10 ani din cauza unei tumori cerebrale. 

"În perioada în care era președinte, Biden a făcut din tratarea cancerului una dintre prioritățile sale. În 2022, a creat "Proiectul de luptă împotriva cancerului". Scopul său era să reducă la jumătate decesele cauzate de cancer în 25 de ani", a declarat Joshua Boak, jurnalist Associated Press. 

Joe Biden a primit mesaje de încurajare şi de la rivali, şi de la susţinătorii politici. După ce i-a urat însănătoşire grabnică predecesorului său, Donald Trump a sugerat, fără dovezi, că diagnosticul de cancer al lui Biden a fost ascuns publicului.

"Cred că e acelaşi doctor care a spus că Joe era bine din punct de vedere cognitiv. Că nu era nimic în neregulă cu el. Eu tocmai mi-am făcut un control medical. Am făcut un control complet, inclusiv teste cognitive. Sunt mândru să anunţ că le-am trecut cu brio. Dar cred, sincer, că oricine candidează la preşedinţie ar trebui să facă un test cognitiv", a declarat Donald Trump, președintele SUA.

Barack Obama, în mandatul căruia a fost vicepreşedintele Statelor Unite, i-a urat să depăşească această grea încercare cu puterea şi eleganţa care l-au caracterizat mereu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă reparați mașina doar la service-uri autorizate de importator, de teamă să nu pierdeți garanția?
Observator » Ştiri externe » Trump crede că Biden și-a ascuns cancerul de ochii lumii. Diagnosticul fostului președinte SUA stârnește controverse
OSZAR »