Video Horoscopul zilei, 31 decembrie 2020. Berbecii se pot îndrăgosti astăzi, pot cunoaşte o persoană care să le schimbe viaţa
Luna face un aspect de trigon cu Neptun, planeta intuiţiei, iar asta ne face să vedem dincolo de aparenţe şi să luăm decizii importante. Intenţia este foarte importantă, pentru că procesul de materializare al ei este mai rapid decât de obicei.
- Noi consultări, luni, la Cotroceni. Azi am putea vedea o primă schiţă a planului de măsuri fiscale
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Nativii Pești îşi fac planuri serioase de viitor.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
BERBECII se pot îndrăgosti astăzi, pot flirta sau cunoaşte o persoană care să le schimbe viaţa. Vreţi să încercaţi lucruri noi, aşa, că... nu ezitaţi!
Astrele le recomandă TAURILOR să ţină cont de sfaturile pe care le primesc de la persoanele mai... înţelepte. Vă vor ajuta atât pe plan personal, cât şi în carieră.
GEMENII reuşesc să aplaneze conflicte, iar maniera în care abordează lucrurile îi ajută să discute chiar şi cu ele mai complicate persoane.
RACII văd foarte clar direcţia în care trebuie să se îndrepte atât în carieră, cât şi în viaţa personală. Esenţial este să vă ascultaţi vocea interioră.
- Horoscop 4 iunie 2025. Zodia care trebuie să-şi facă ordine în viața personală
- Horoscop 3 iunie 2025. Portofelul nu ţine pasul cu dorinţele unor nativi
- Horoscop 26 mai 2025. Se deschid noi oportunități financiare, dar trebuie să fiţi prudenţi
- Horoscop 25 mai 2025. Tensiuni legate de bani pentru unii nativi
- Horoscop 24 mai 2025. Zodia care are oportunitatea de a rezolva chestiuni financiare
Dragostea le bate la uşă LEILOR. Dacă aveţi o relaţie la distanţă, apelurile video nu vor lipsi, însă, dacă persoană iubită este aproape de voi, sigur vă va face o vizită.
Nativii FECIOARĂ, chiar dacă se apropie sfârşitul anului, încă îşi fac planuri legate de serviciu şi de carieră. Este un lucru foarte bun, dar nu uitaţi să notaţi undeva ideile pe care aveţi.
BALANŢELE sunt foarte seducătoare, dar în acelaşi timp sunt pline de viaţă. Folosiţi-vă energia debordantă şi în activităţile domestice.
O persoană de peste hotare îi poate căuta pe SCORPIONI pentru a-i coopta într-un proiect, o colaborare de succes. Nu refuzaţi, pentru că totul se va dovedi probitabil.
SĂGETĂTORII ar trebui să se axeze astăzi pe cumpărături. Pe de altă parte, o femeie vă oferă sfaturi utile legate de caieră sau o investiţie, aşa că ascultaţi-o.
CAPRICORNII uimesc pe toată lumea datorită rapidităţii cu care îşi îndeplinesc sarcinile, dar şi a creativităţii lor. Partea bună este că îi stimulaţi şi pe cei din jur.
Chiar dacă o femeie îşi doreşte să preia controlul asupra vieţii VĂRSĂTORILOR, aceştia vor reuşi să o pună la punct, culmea într-un mod foarte diplomat. Cu politeţea voastră veţi obţine orice vă doriţi azi.
Iar nativii PEŞTI îşi fac planuri serioase de viitor, ceea ce este excepţional pentru că azi au multa intuiţie. Sunteţi şi foarte raţionali, aşa că nu ezitaţi.
Acestea au fost previziunile astrale pentru moment, dacă vă interesează să aflaţi mai multe detalii despre ce spun stelele, puteţi face asta accesând canalul de youtube al astrologului Alexandra Coman. Să aveţi un final de an cât mai frumos!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰