Foto Invenţia unui arădean, atracţie la Salonul Mondial de Invenţii de la Geneva. Vizitatorii se înghesuie să o admire
Invenţie românească, atracţie la Salonul Mondial de Invenţii de la Geneva! Cea mai uşoară bicicletă din lume, creată de Dan Sobol, atrage tot mai mulţi vizitatori la standul Aradului, care o analizează şi o admiră.
- Revoltă cu noile taxe: Solidaritate cu cine? Cu pensionarii speciali? Cu politicienii care iau şpagă?
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Consiliul Judeţean Arad a transmis, vineri, că standul Aradului este poziţionat chiar lângă cel al Chinei, care atrage aproximativ 85 la sută dintre vizitatori, iar o parte dintre aceştia vizitează şi invenţiile celor din Arad.
"Piesa de cea mai mare atractivitate a Aradului o reprezintă bicicleta realizată de Dan Sobol, cea mai uşoară lume, pe care foarte mulţi vizitatori o ridică, o analizează, o admiră. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Ionel Bulbuc, a declarat că va iniţia un program de prezentare a acestei invenţii în toate liceele din judeţ, unde îşi doreşte să organizeze, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, laboratoare de prezentare a invenţiilor şi inovaţiilor arădene, în vederea creşterii interesului tinerilor faţă de acest domeniu", se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al CJ Arad.
Inventatorul bicicletei s-a prezentat la Geneva cu alte două invenţii
În ceea ce îl priveşte pe inventatorul Dan Sobol, acesta a venit la Geneva cu trei invenţii brevetate. Una este o turbină eoliană dublu rotor contrarotativ cu pale semirigide extensibile ce au suprafaţă şi asimetrie continuu variabilă.
- Prima maşină de spălat românească, inventată acum 100 de ani, funcţionează şi azi. Cum arată obiectul...
- Invenţia unui băimărean a redus factura la gaze şi cu 70%. Inginerul dă asigurări că investiția poate fi...
- Soluţie inedită pentru angajaţii extenuaţi, ca să nu mai aţipească pe birou, la baie sau în metrou
- Momentul în care un copil iese cu bicicleta din curte şi este izbit în plin de o maşină, în Suceava. A fost dus...
- Tânăr din Capitală, filmat cum fură o bicicletă. Nu s-a putut abține când a văzut-o și a sărit gardul unui...
"Turbinele eoliane contrarotative cu pale semirigide extensibile ce au suprafaţă şi asimetrie continuu variabilă sunt destinate instalaţiilor eoliene dar şi altor utilizări. Sunt prevăzute cu două rotoare contrarotative cu un număr impar de pale, rotoare special concepute a fi ghidaje şi/sau purtătoare a generatorului electric, ansamblu ce se mişcă simetric sub presiunea masei de aer devenind foarte performante funcţional, fără zgomote şi vibraţii, construite cu îmbunătăţirea efectului dinamic prin configurarea palelor şi a carcaselor speciale prevăzute cu voleţi de curgere", se mai arată în comunicat.
Înapoi la Homepage
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰