Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tribunalul Bucureşti decide joi dacă primarul din Sinaia va fi arestat preventiv. Vlad Oprea ar fi încălcat controlul judiciar

Tribunalul Bucureşti a amânat pentru joi pronunţarea unei soluţii pe cererea DNA de arestare preventivă a primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicţiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar.

de Redactia Observator

la 14.05.2025 , 19:44

DNA a solicitat miercuri la tribunal înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive faţă de Vlad Oprea, primar al oraşului Sinaia, pe motiv că edilul ar fi încălcat cu rea-credinţă obligaţia de a nu-şi exercita funcţia.

Concret, primarul a fost plasat în luna ianuarie sub control judiciar, într-un dosar în care este cercetat pentru corupţie, având mai multe interdicţii, printre care de a exercita funcţia de primar şi de a lua legătura cu martorii din dosar, atât direct, cât şi indirect.

Procurorii susţin că, pe 4 martie şi 13 martie 2025, Vlad Oprea s-a întâlnit, în camera tehnică a unui hotel din Sinaia, cu viceprimarul oraşului Sinaia, care exercită în prezent atribuţiile de primar. Întâlnirile şi discuţiile dintre cei doi au fost înregistrate de anchetatori.

Vezi și

Vlad Oprea, urmărit penal de DNA

Pe acelaşi subiect

"În concret, în perioada martie - aprilie, inculpatul Oprea Vlad Gheorghe, deşi se afla sub măsura controlului judiciar pe cauţiune şi avea interdicţia de a exercita funcţia de primar al oraşului Sinaia, în fapt, ar fi exercitat atribuţiile de primar, dând dispoziţii directe viceprimarului oraşului Sinaia în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor referitoare la relaţia cu consiliul local (discuţii cu privire la măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea acestora, propunerile de hotărâre ce ar trebuie aprobate sau respinse, pregătirea acestora etc.); exercitarea atribuţiilor referitoare la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale Sinaia (modalitatea în care să se supună dezbaterii în Consiliul Local Sinaia bugetul local) şi exercitarea de atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, de interes local (gestionarea de către Primăria Sinaia a relaţiei contractuale cu societatea de apă canal în ceea ce priveşte majorarea tarifelor, gestionarea de către Primăria Sinaia a unor terenuri aparţinând primăriei, suspendarea raporturilor de muncă a două angajate, scoaterea la concurs a unor posturi din aparatul administrativ al Primăriei Sinaia etc.)", susţine DNA într-un comunicat de presă.

Vlad Oprea este urmărit penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, trafic de influenţă în formă continuată şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

De asemenea, edilul este urmărit penal pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălarea banilor şi executarea fără autorizaţie legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizaţiilor emise a lucrărilor de construire sau de desfiinţare a unor imobile situate în oraşul Sinaia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cumpăraţi alimente nesănătoase doar pentru că sunt la reducere?
Observator » Justiţie » Tribunalul Bucureşti decide joi dacă primarul din Sinaia va fi arestat preventiv. Vlad Oprea ar fi încălcat controlul judiciar
OSZAR »