Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A crezut că va fi mai bogată cu 83,5 milioane de $, însă loteria a schimbat regulile fix când a venit să ridice premiul

O femeie din Texas susține că a câștigat un premiu uriaș la Loteria de stat, dar autoritățile nu i-au acordat niciun ban. Ea a intentat un proces prin care cere plata celor 83,5 milioane de dolari câștigați, acuzând instituțiile statului că au schimbat regulile după extragere. Povestea a stârnit o adevărată furtună mediatică în SUA.

de Redactia Observator

la 26.05.2025 , 17:42

O femeie din Texas susține că a câștigat 83,5 milioane de dolari, dar Loteria de stat nu vrea să-i plătească A crezut că va fi mai bogată cu 83,5 milioane de $, însă loteria a schimbat regulile fix când a venit să ridice premiul - Shutterstock | Imagine ilustrativă

O femeie din Texas a dat în judecată Comisia Loteriei de stat, cerând plata premiului de 83,5 milioane de dolari pe care susține că l-a câștigat, dar nu l-a primit niciodată. Potrivit documentelor depuse în instanță pe 19 mai, femeia, care a preferat să rămână anonimă, a cumpărat biletul câștigător pe 17 februarie, pentru jocul "Lotto Texas", prin intermediul serviciului de curierat Jackpocket, relatează The Independent.

Cum a cumpărat biletul câștigător

În Texas, locuitorii pot comanda bilete de loterie online sau telefonic de la un retailer autorizat, care apoi cumpără efectiv biletele în numele clienților. Cu toate acestea, companiile terțe de curierat, precum Jackpocket, nu sunt reglementate în stat. Doar New York, New Jersey și Arkansas reglementează astfel de servicii.

Articolul continuă după reclamă

În plângerea depusă în instanță, americanca susține că a cumpărat biletul câștigător prin intermediul Winners Corner, un retailer de loterie din Austin. În noaptea achiziției, numerele de pe biletul său au fost extrase ca fiind câștigătoare pentru premiul cel mare de 83,5 milioane de dolari. Pe 18 martie, ea a prezentat biletul la Comisia Loteriei din Texas. "În niciun moment, oficialii nu au susținut că biletul meu era invalid", se arată în documentele depuse.

Pe acelaşi subiect

Bucuria a fost însă de scurtă durată. O săptămână mai târziu, oficialii au anunțat interzicerea achiziției de bilete de loterie prin servicii de curierat nereglementate "cu efect imediat". 

Guvernatorul statului, Greg Abbott, a confirmat că autoritățile vor ancheta "posibilele nereguli" legate de biletul câștigător.

"Texanii trebuie să aibă încredere că sistemul nostru de loterie este corect, transparent și respectă legea", a spus Greg Abbott într-un comunicat emis în februarie. El a cerut autorităților "să investigheze pe deplin aceste incidente și să identifice orice posibilă ilegalitate".

Acuzații de schimbare a regulilor

În plângerea sa, femeia susține că statul "nu are voie să schimbe regulile după extragere" și că autoritățile încearcă să evite plata sumei câștigate prin aplicarea retroactivă a noii interdicții.

Ryan Mindell, fostul director executiv al Loteriei Texas, și-a dat demisia în aprilie, pe fondul anchetelor declanșate de acest scandal.

"Proliferarea serviciilor de curierat în stat a ridicat îngrijorări serioase cu privire la integritatea, securitatea, corectitudinea și onestitatea jocurilor de loterie", a declarat Ryan Mindell la acel moment. În prezent, Sergio Rey, directorul interimar al instituției, este numit în proces.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Loteriei din Texas a transmis pentru NBC News că "procesul este analizat în conformitate cu cerințele de validare a câștigurilor și face obiectul unei investigații externe". 

"Agenția nu poate oferi informații suplimentare, deoarece nu comentează cazurile aflate pe rol sau investigațiile în curs", a mai adăugat acesta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vi s-a întâmplat să fiţi taxaţi suplimentar la aeroport pentru bagajul de mână?
Observator » Mapamond » A crezut că va fi mai bogată cu 83,5 milioane de $, însă loteria a schimbat regulile fix când a venit să ridice premiul
OSZAR »