Fostă directoare de penitenciar din UK, acuzată că a favorizat un deţinut care i-a dăruit un Mercedes de 12.000 de lire
O fostă directoare de penitenciar din Marea Britanie a fost acuzată că ar fi avut o relaţie amoroasă cu un deţinut condamnat pentru trafic de droguri. Procurorii susţin că femeia a fost recompensată cu o maşină de lux cumpărată din bani proveniţi din activităţi ilegale.

- Lista taxelor care ar putea intra în vigoare de la 1 iulie. 6 milioane de români, loviţi de noile măsuri
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Kerri Pegg, în vârstă de 42 de ani, fostă directoare la penitenciarul HMP Kirkham din Lancashire, este acuzată că a avut o relație cu deținutul Anthony Saunderson și că a primit din partea acestuia un automobil Mercedes în valoare de 12.000 de lire sterline, potrivit The Sun. Cazul a ajuns pe masa magistraților de la Preston Crown Court.
Femeia era considerată "în plină ascensiune profesională" în sistemul penitenciar britanic, după ce a urcat rapid în funcții de conducere începând cu anul 2012. Însă, potrivit procurorilor, aceasta "nu a respectat regulile".
Directoarea l-ar fi eliberat pe deţinut ilegal, înainte de termen
Judecătorii au fost informați că, în 2019, Pegg l-ar fi eliberat pe Saunderson înainte de termen, deși nu avea autoritatea de a aproba măsura. Ulterior, acesta i-ar fi cumpărat femeii un Mercedes coupe, plătit cu bani proveniți din traficul de droguri.
- Andrew Tate ar putea rămâne fără cetățenia din Vanuatu, după ce s-a aflat de pașaportul de aur primit în 2022
- Cum ar fi obținut Andrew Tate un "pașaport de aur" într-un stat fără extrădare, înainte de arestul din România
- Marea Britanie trece la "pregătire de război". Guvernul a anunțat planul de cheltuieli pentru apărare
- Britanic, acuzat că a încercat să trimită Chinei "tehnologie sensibilă americană". Planul, ascuns în blender
- Comoara ținută ascunsă 30 de ani de scafandrii care au găsit-o. E intactă, deși a stat în apă peste 100 de ani
Anchetatorii au prezentat conversații descoperite în sistemul criptat Encrochat, în care unul dintre complicii lui Saunderson i-a transmis că va fi recompensată pentru eliberarea interlopului, alături de o fotografie cu autoturismul.
Două zile mai târziu, bărbatul ar fi organizat livrarea a "17 pachete" la Manchester pentru a achita contravaloarea maşinii. Mercedesul a fost înregistrat pe numele lui Pegg, iar conversațiile descoperite sugerează o relație personală între cei doi.
Cei doi ar fi avut şi o legătură amoroasă
Pe 19 noiembrie 2020, polițiștii au percheziționat locuința femeii, unde au găsit obiecte personale ale lui Saunderson, inclusiv o periuță de dinți și o pereche de papuci care conțineau ADN-ul acestuia. De asemenea, în locuință au fost descoperite haine de firmă, iar Pegg figura cu mai multe decizii judecătorești privind datorii neachitate.
Procurorul Barbara-Louise Webster a declarat: "Căderea ei în dizgraţie are două cauze. Prima: deși avea un venit bun, trăia peste posibilități. A doua: s-a implicat emoțional și personal cu un deținut și a acceptat o mașină scumpă plătită din banii proveniți din activități criminale".
Potrivit anchetei, încă din perioada în care lucra la HMP Kirkham, Pegg ar fi petrecut mult timp cu Saunderson în biroul său. În octombrie 2018, acesta a solicitat o permisie temporară, iar Pegg i-ar fi aprobat cererea, deși nu avea autoritatea legală.
Kerri Pegg neagă toate acuzațiile, inclusiv două capete de acuzare pentru comportament necorespunzător în funcția publică — unul pentru relația cu deținutul și altul pentru că nu a declarat deciziile judecătorești privind datoriile. De asemenea, neagă acuzația de deținere de bunuri provenite din activități infracționale, referindu-se la Mercedesul primit. Procesul este în desfășurare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰