Instanţa supremă decide astăzi, dacă va redeschide dosarul Flora, în care Traian Băsescu este acuzat de retrocedări ilegale
Instanţa supremă ar urma să decisă, marţi, dacă va redeschide sau nu dosarul Flora, în care Traian Băsescu este acuzat că a retrocedat ilegal un teren, pe vremea când era primar al Capitalei.

- Cum s-a rupt alianţa dintre Donald Trump şi Elon Musk. Ceartă, amenințări și insulte între cei doi
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Instanţa supremă ar urma să decisă, marţi, dacă va redeschide sau nu dosarul Flora, în care Traian Băsescu este acuzat că a retrocedat ilegal un teren, pe vremea când era primar al Capitalei.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, în 30 martie, ca procesul vizând redeschiderea dosarului Flora să fie mutat la instanţa supremă.
Redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat că ar fi retrocedat, în 2003, când era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătraţi în Dămăroaia, teren pe care fostul deputat Dumitru Puzdrea a ridicat complexul comercial Flora, a fost solicitată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost chemat, în 24 mai 2016, la Tribunalul Bucureşti, în acelaşi dosar, deschis în urma unei plângeri pentru acuzaţia de abuz în serviciu, depusă de vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, Cătălin Năstase, fost partener de afaceri al lui Dumitru Puzdrea.
- PERCHEZIŢII în Bucureşti şi Ilfov. Mai multe persoane sunt acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani
- PANICĂ pe un aeroport din Australia. Pasagerii au SĂRIT dintr-un AVION, după o AMENINŢARE cu BOMBĂ
- Cum ar fi obținut Andrew Tate un "pașaport de aur" într-un stat fără extrădare, înainte de arestul din România
- Un judecător critică Parchetul General pentru că nu a mai strâns probe în dosarul lui Georgescu
- PSD creşte pretenţiile, după ultimele racolări. Senatorul cu 10 clase îi ajută să treacă peste PNL şi USR
Potrivit plângerii lui Cătălin Năstase, Traian Băsescu ar fi făcut un abuz în serviciu când a avizat retrocedarea terenului, situat în zona Dămăroaia, din Sectorul 1 al Capitalei, provocând un prejudiciu de aproximativ 100 de milioane de euro.
Reclamantul a contestat durata procesului în care Traian Băsescu este intimat, însă Cătălin Năstase nu a fost prezent la termenul de judecată din 24 mai 2016.
“Mai am mulţi dintre ăştia care fac plângeri în 2015 din 2003? Mă judec oriunde", a spus Băsescu în sala de judecată.
Fostul preşedinte a declarat, la finalul şedinţei de judecată, că este vorba de o reclamaţie din 2015 pentru o restituire din 2003.
“N-am pierdut încă niciun proces pe restituire, aşa că nu o să-l pierd nici pe ăsta. Nu-l cunosc pe Cătălin Năstase, nu l-am văzut, văd că nici nu a venit. Face reclamaţia şi nu vine la termen”, a mai spus Traian Băsescu.
Sursă: news. ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰