Cine nu plăteşte întreţinerea se poate trezi cu ipotecă pe apartament
Viaţa la bloc se complică. O nouă lege intră în vigoare de mâine. Cei care nu plătesc întreţinerea se pot trezi cu ipotecă pe apartament. În situaţii de urgenţă, proprietarii sunt obligaţi să deschidă uşa şefului de scară.
Viaţa la bloc se complică. O nouă lege intră în vigoare de mâine. Cei care nu plătesc întreţinerea se pot trezi cu ipotecă pe apartament. În situaţii de urgenţă, proprietarii sunt obligaţi să deschidă uşa şefului de scară. Cea mai mare amendă, de până la zece mii de lei, o riscă cei care nu fac lucrarile de reparaţie necesare şi astfel îi afectează pe vecini.
Noua lege le dă dreptul asociaţiilor de proprietari să împiedice un datornic să vândă apartamentul.
Daca rau platnicul nu achita intretinerea 3 luni, i se poate pune o notificare in cartea funciara si nu mai poate vinde apartamentul. apoi i se va pune ipoteca. Poate ajunge chiar sa piarda casa.
Administratorii spun totuşi că traseul până la recuperarea banilor nu e chiar atât de uşor.
- Realitatea dureroasă a familiilor cu copii cu nevoi speciale. Ramona şi Valentina, două mame care şi-au depăşit...
- Cum schimbă un proiect pilot din Brăila viețile tinerilor cu dizabilități. Alex are autism, dar a descoperit că...
- Cum au petrecut românii prima zi de vară. Pe litoral au venit peste 20.000 de turişti
- Copiii încă mai vor să citească. Cum şi-au înfiinţat elevii de la o şcoală din Bucureşti propria bibliotecă
- La doar 5 ani, Sofia luptă pentru o şansă la viaţă. Are nevoie de ajutor pentru o operaţie pe cord
Eugen Berceanu, administrator de bloc: "Daca legiutorul ar fi vrut sa ajute, faceau legea mai aspra. In sensul ca daca n-au platit in 3 luni, ii dam in judecata, daca n-au platit in 6 luni sa fie evacuat."
Mai multă putere vor avea administratorii şi atunci când vor vrea să intre în locuinţele vecinilor pentru verificări sau reparaţii. După ce îi notifică în prealabil, îi vor putea sancţiona, cu ajutorul poliţiei locale. Amenzile sunt între 500 şi 3000 de lei.
Şi nu sunt singurele noutăţi. Proprietarii care îşi închiriază apartamentul vor trebui să anunţe asociaţia în cel mult 10 zile de la semnarea contractului. De asemenea, la bloc vor putea să se înființeze și asociații de chiriași.
Legea mai prevede expres şi că cei care locuiesc la primul nivel vor putea fi scutiți de la plata cheltuielilor cu funcţionarea liftului. Mai mult, asociațiile de proprietari vor fi obligate să constituie un fond anul de reparații, precum și fond de rulment. În plus, proprietarii nu mai pot face lucrări exterioare pe cont propriu, orice modificare la faţadă trebuie făcută integral.
De mâine, anunţurile privind şedinţele de bloc nu mai pot fi ignorate. Dacă proprietarul nu participă trebuie să împuternicească în scris un alt membru al asociației.
Iar cei care, de pildă, nu se ocupă de întreţinerea instalaţiilor sanitare, refuză să facă reparaţii şi produc prejudicii vecinilor pot fi amendaţi cu până la 10 mii de lei. La fel se sancţionează şi schimbarea destinaţiei spaţiului de locuit.
Legea va fi dură şi cu locatarii care consideră că pot face modificări în apartament după bunul plac sau că nu trebuie să contribuie cu bani la anumite lucrări. Sancţiuni sunt şi pentru administratorii care nu îşi fac treaba.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰