Evenimente în Bucureşti, marţi 3 iunie. Ce nu trebuie să ratezi
Deşi suntem abia la începutul săptămânii, ziua de marţi, 3 iunie, aduce o mulţime de evenimente de care bucureştenii, mai mari sau mai mici, se pot bucura cu încredere.

- Lista taxelor care ar putea intra în vigoare de la 1 iulie. 6 milioane de români, loviţi de noile măsuri
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Indiferent că vorbim despre piese de teatru, concerte, expoziţii sau alte evenimente, bucureştenii care au la dispoziţie câteva ore libere au din ce să aleagă pentru a se bucura de timpul avut la dispoziţie.
Trebuie precizat din start că există evenimente care vă pot suscita interesul pe tot parcursul zilei, aşa că indiferent de ora la care sunteţi disponibili puteţi găsi ceva interesant sau plăcut de făcut în Bucureşti marţi, 3 iunie.
Piese de teatru în Bucureşti, marţi 3 iunie
Deşi este abia marţi, avem teatru încă de la ora 10.00, când se joacă piesele pentru copii "Glasul copilăriei", la Teatrul Ion Creangă, şi "Mica Sirenă", la Teatrul Țăndărică. De la ora 17.00 se joacă piesa "Părinți", la Teatrul Metropolis, iar de la ora 18.30 se joacă piesa "Revizorul", la Teatrul Mic - Sala Studio.
- Mesaje de Rusalii. Ce pot transmite românii celor dragi
- Moşii de Vară 2025 pică pe 7 iunie. Cum se pregătesc ortodocşii pentru Sâmbăta Morţilor
- Evenimente în Bucureşti, vineri 6 iunie. Ce nu trebuie să ratezi
- 6 iunie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 6 iunie, Sfântul Ilarion cel Nou. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
De la ora clasică, 19.00, se joacă, printre altele, "Aproape", la Teatrul Excelsior, "Exil", la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Mare, "Trei surori în Atena", la Teatrul Nou, sau "Cercuri de vise", în Aula Magna Politehnica București.
Concerte în Bucureşti, marţi 3 iunie
Unul dintre cele mai aşteptate concerte ale zilei se anunţă a fi cel susţinut de trupa Bosquito în Berăria H, de la ora 20.30. Preţul unui bilet pentru acest concert variază între 59 şi 129 de lei.
Dejan Ilijic, compozitorul și liderul trupei Eyot, susţine un concert de pian la Goethe-Institut București, de la ora 19.00, iar la Ateneul Român, tot de la ora 19.00, sunteţi aşteptaţi la un recital cameral susţinut de Radu Chișu (vioară), Mircea Lazăr (vioară), Iulia Goiană (violă), Constantin Borodin (violoncel) şi Andrei Licareț (pian).
Evenimente speciale în Bucureşti, marţi 3 iunie
La capitolul "evenimente speciale" am trecut trei evenimente cât se poate de interesante. De exemplu, la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Media, de la ora 12.00 are loc un Atelier de dramaturgie cu Mimi Brănescu.
La Manasia Hub poate fi vizitată expoziţia "Ucenicul și Maestrul", expoziția reunește lucrările realizate, cu pasiune și creativitate, de elevii din cadrul cursurilor Atelierului de Grafică coordonat de profesorul Acasandrei Liviu și profesoara Negru Elena.
Nu în ultimul rând ne-a atras atenţia şi Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae 2025, festival ce explorează orga în diversele ei roluri și perspective artistice. Festivalul se desfăşoară în mai multe locaţii precum Catedrala Romano Catolică "Sfântul Iosif", Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Sacré-Coeur și Biserica Labirint.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰