Antena Meniu Search
x

Curs valutar

CFR Cluj – FC Hermannstadt 3-2, în finala Cupei României

Cupa României, competiţia de tradiţie a fotbalului românesc, a ajuns la finalul ediţiei cu numărul 87. CFR Cluj a câștigat trofeul după o victorie cu 3-2 în fața celor de la FC Hermannstadt. Pentru prima dată în istorie, finala s-a jucat la Arad, pe stadionul Francisc Neuman, o arenă modernă cu 11.500 de locuri, inaugurată în 2020.

de Redactia Observator

la 14.05.2025 , 22:39

CFR Cluj CFR Cluj – FC Hermannstadt 3-2, în finala Cupei României - Hepta

Update: Scorul a devenit 3-2. A marcat Sergiu Buş, în minutul 74.

Update: Scorul s-a modificat din nou, la 3-1, pentru CFR Cluj, după ce Béni Nkololo a marcat un șut de la 13 metri.

Update: Hermannstadt a redus din diferență în finala Cupei României împotriva CFR-ului Cluj, tabela de marcaj indicând acum 2-1 pentru clujeni.

Articolul continuă după reclamă

Update: În minutul 37, sibienii au marcat primul lor gol în urma unei lovituri libere executate din flancul stâng. Mingea a ajuns la bară, de unde Căpușă a împins balonul în poartă de la aproximativ trei metri, folosindu-se de abdomen.

Pe acelaşi subiect

CFR Cluj domină finala Cupei României

CFR Cluj domină finala Cupei României, conducând cu 2-0 în fața echipei FC Hermannstadt la meciul care se dispută pe Arena Francisc Neuman din Arad.

Clujenii au deschis scorul în minutul 15 prin Kamara, care a profitat de o verticalizare excelentă venită de la Korenica. Atacantul a scăpat singur cu portarul advers, l-a driblat pe Căbuz și a înscris cu poarta goală.

Doar opt minute mai târziu, CFR Cluj și-a mărit avantajul. Louis Munteanu a finalizat cu latul la colțul scurt, după o centrare precisă trimisă din flancul stâng de experimentatul Camora, găsindu-se complet nemarcat în careul mic al sibienilor.

Trofeul pe care îl primeşte învingătoarea împlineşte 23 de ani

Cupa actuală este oferită începând din anul 2002, atunci când Ion Ţiriac, fostul mare jucător de tenis şi fostul preşedinte al Comitetului Olimpic Român, l-a donat Federaţiei Române de Fotbal.

Trofeul, o cupă care are la bază o minge de fotbal, este realizat din argint masiv şi a fost creat de un bijutier din Germania, care şi-a dorit să rămână anonim. Măsoară 60 de centimetri în înălţime şi cântăreşte 12 kilograme.

Pe arena din Arad, imnul României a fost intonat de soprana Diana Birta, de la Filarmonica Arad.

De asemenea, anterior Antonia a susţinut un mini-concert.

Echipele de start:

CFR Cluj: 89. Otto Hindrich (GK), 4. Leonardo Bolgado, 5. Daniel Graovac, 6. Sheriff Sinyan, 7. Mohammed Kamara, 9. Louis Munteanu, 17. Meriton Korenica, 18. Lindon Emerllahu, 45. Mario Camora (C), 88. Damjan Dokovic, 96. Beni Nkololo. Rezerve: 21. Mihai Popa (GK), 3. Aly Abeid, 10. Ciprian Deac, 11. Adrian Păun, 13. Simao Rocha, 27. Matei Ilie, 82. Alin Fică, 93. Virgiliu Postolachi, 97. Andres Sfaiţ. Antrenor: Dan Petrescu.

AFC Hermannstadt: 25. Cătălin Căbuz (GK), 2. Vahid Selimovic, 4. Ionuţ Stoica (C), 7. Ianis Stoica, 8. Alessandro Murgia, 9. Aurelian Chiţu, 15. Tiago Goncalves, 24. Antoni Ivanov, 29. Ionuţ Biceanu, 66. Tiberiu Căpuşă, 96. Silviu Balaure. Rezerve: 31. Vlad Muţiu (GK), 5. Florin Bejan, 6. Kalifa Kujabi, 10. Cristian Neguţ, 11. Sergiu Buş, 17. Dragoş Iancu, 27. Valerică Găman, 30. Nana Antwi, 45. Robert Popescu. Antrenor: Marius Măldărăşanu.

Meciul este arbitrat de Andrei Chivulete, ajutat de asistenţii Andrei Constantinescu şi Romică Bîrdeş, al patrulea oficial Rareş Vidican, iar în camera VAR se află Sorin Costreie şi Iulian Dima. Observator de arbitri este Marcel Savaniu. Este prima finală de Cupă din cariera lui Andrei Chivulete, care s-a mai aflat la centru la o Supercupă, în 2023, atunci când Sepsi a învins-o pe Farul Constanţa, 1-0, la Ploieşti.

Până în finală, CFR Cluj a obţinut următoarele rezultate în competiţie: 2-2 vs Campionii FC Argeş (d), 2-1 vs Ceahlăul Piatra Neamţ (d), 2-0 vs FC Rapid 1923 (d) – faza grupelor, 1-1, 5-3 la 11m vs Universitatea Craiova (a) – sferturi, 4-1 vs Farul Constanţa (a) – semifinale.

De partea cealaltă, Hermannstadt a înregistrat următoarele rezultate: 3-0 vs CSM Focşani (d) – turul 4, 2-1 vs Unirea Ungheni (d), 1-1 vs Farul Constanţa (a), 0-0 vs Politehnica Iaşi (d) – faza grupelor, 1-0 vs Politehnica Iaşi (d) – baraj, 4-0 vs ACSM Reşiţa (d) – sferturi, 2-1 vs FC Rapid 1923 (a) – semifinale.

CFR Cluj, finalistă din nou după 9 ani, deţine un procent de eficienţă ridicată în această competiţie: patru din cinci finale câştigate. În timp ce Hermannstadt joacă din nou cu trofeul pe masă după 7 ani.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi început să căutaţi oferte la furnizorii de energie pentru perioada post-plafonare?
Observator » Sport » CFR Cluj – FC Hermannstadt 3-2, în finala Cupei României
OSZAR »