Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cristian Chivu ar urma să semneze un contract ca antrenor principal al echipei Internazionale Milano 

Rămasă fără antrenor, după ce Simone Inzaghi a acceptat petro-dolarii de la Al Hilal, Internazionale Milano, vicecampioana europeană en-titre, a decis să meargă pe mâna unui tehnician român, nimeni altul decât Cristian Chivu, fostul căpitan al naţionalei de fotbal a României.

de Redactia Observator

la 06.06.2025 , 12:02

Cristian Chivu ar urma să semneze un contract ca antrenor principal al echipei Internazionale Milano Cristian Chivu ar urma să semneze un contract ca antrenor principal al echipei Internazionale Milano - Facebook/Fabrizio Romano

Inter a discutat cu mai multe nume grele şi părea gata să-l înregimenteze pe spaniolul Cesc Fabregas, antrenorul lui Como, însă, în cele din urmă, negocierile s-au împotmolit, astfel că Inter pare că l-a ales ca nou antrenor principal pe Cristian Chivu, ultima dată la Parma.

Au contat mai mulţi factori în alegerea făcută, inclusiv faptul că românul ar accepta un salariu mai mic pentru a bifa o astfel de provocare, dar şi faptul că fostul fundaş a jucat mulţi ani pentru Inter, cunoaşte spiritul clubului şi, practic, s-a şcolit ca antrenor la Inter, Chivu fiind campion al Italiei, în 2022, ca antrenor al echipei de juniori sub 19 ani a lui Inter.

Despre Cristian Chivu nu putem spune, neapărat, că a strălucit ca antrenor la Parma, unde a obţinut doar trei victorii în 13 meciuri, dar nici lotul echipei nu era foarte ofertant, astfel că la Inter ar putea avea cu totul alte perspective, el urmând să antreneze jucători precum Yann Sommer, Lautaro Martinez, Hakan Çalhanoğlu, Benjamin Pavard, Federico Dimarco sau Nicolo Barella.

Articolul continuă după reclamă

Prima provocare pentru Chivu ca antrenor la Inter este Campionatul Mondial al cluburilor, competiţie care urmează să se desfăşoare în Statele Unite ale Americii şi în care Inter va debuta cu un meci jucat împotriva mexicanilor de la Monterrey, la mijlocul lunii iunie, italienii mai fiind în grupă cu argentinienii de la River Plate şi cu japonezii de la Urawa Red Diamonds.

Cristian Chivu, care a semnat cu Internazionale Milano un contract valabil pe doi ani, contract ce ar urma să-i aducă în jur de 2,5 milioane de euro pe sezon, îi calcă pe urme lui Mircea Lucescu, tehnician care a condus-o pe Internazionale Milano timp de trei luni şi jumătate în perioada 1998-1999. Atunci, Lucescu a câştigat doar patru dintre cele 17 meciuri pe care Inter le-a jucat cu tehnicianul român pe bancă şi a părăsit echipa, bănuindu-se că a pierdut vestiarul în special după incidentul în care a fost implicat alături de fundaşul nigerian Taribo West. 

Trecerea lui Chivu la Inter a fost confirmată inclusiv de celebrul jurnalist Fabrizio Romano, acesta precizând că mutarea ar urma să fie oficializată în cursul zilei de vineri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteți de acord ca statul să perceapă o taxă la fiecare tranzacţie bancară?
Observator » Sport » Cristian Chivu ar urma să semneze un contract ca antrenor principal al echipei Internazionale Milano 
OSZAR »