Video Un olandez a dat lovitura în afaceri cu floarea ocrotită de lege. Are cea mai mare plantaţie din România
O afacere înfloritoare a prins rădăcini în ţara noastră: culturile de bujori, floarea naţională. În Dolj, un om de afaceri din Olanda a umplut câmpurile de culoare. Florile lui ajung pe pieţele din ţară, dar pleacă şi la export şi învelesc mii de case.
Sunt coloraţi, parfumaţi şi se întind pe 13 hectare. Cea mai mare plantaţie de bujori din România o găsim la Moţăţei.
15 soiuri de bujori sunt plantate în această zonă. De aici, florile ajung să fie vândute în Austria, Franța și Olanda, unde un singur transport duce peste 80.000 de fire. Preţul pentru un bujor parfumat, direct de la producător, variază între trei şi opt lei.
Olandezul cu cea mai mare plantaţie din ţară
Deşi e floarea Naţională a României, bulbii de bujor de la Moţăţei sunt aduşi din Olanda - ţara natală a cultivatorului. Pieter Rottier nu a ales întâmplător România pentru a-şi deschide afacerea înfloritoare.
- A plecat din corporație și acum câștigă 10.000 de dolari pe oră învăţându-i pe alţii să gătească
- La început a investit sume între 3 şi 7 dolari, apoi a ajuns la un profit de zeci de mii. Pasiunea din pandemie cu...
- Oamenii de afaceri, îngrijoraţi de instabilitatea economică: "Nu funcţionează o politică pe bază de ameninţări"
- Aruncată în stradă cu doar 1 € în buzunar, și-a creat neintenționat un imperiu de 6 cifre: "Toată lumea îmi...
- Produsul pe care un tânăr din Dolj a pariat un milion de euro. Afacerea de succes cu care Alexandru a dat lovitura
"Când am venit în România în 2015, am văzut că, aici, în zona noastră e solul foarte bun. Poate cel mai bun din România. Noi am ales (n.r soiurile) care au producţia cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai rezistentă, cu boli, cu insecte, cu orice", a povestit Pieter Rottier, cultivator.
Odată înfloriţi, în câmp începe forfota. Zeci de muncitori lucrează de zor pentru a culege cu grijă fir cu fir.
"Aici sunt nişte soiuri cu durată de viaţă mai mică, iar în mâna stângă am cel mai iubit bujor, şi cel mai valoros, se numeşte Etched Salmon este şi cel mai scump şi ce îl face deosebit este că are nuanţa de roz-somon şi o strălucire aparte", spune Bianca Nicu, manager de marketing.
Unde exportă florile
Din câmp, florile sunt duse la depozit, unde sunt sortate şi pregătite pentru export.
"Se numără. Cei mai înfloriţi sunt daţi într-o parte, sunt selectaţi şi facem calitate diferită. Avem clientul în Olanda, îl sun, îl întreb: ce calitate vreţi, care soi. Vine camionul aici şi îl încărcăm", a adăugat antreprenorul.
Bujorii ajung şi în pieţele şi florăriile din România, unde un fir se vinde cu aproximativ 20 de lei. Floarea este ocrotită de lege, iar ziua bujorului se sărbătoreşte în fiecare an pe 15 mai.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰