Elevii de la Sfântul Sava premiați de NASA se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României"
O echipă de opt liceeni români a demonstrat că imaginația, știința și viziunea nu au limite – nici măcar cerul nu le stă în cale. La propriu!

36 de echipe, 178 de elevi români, 35 de premii și doar un singur Premiu Mare (Grand Prize) pentru echipa Zenith a Colegiului Național „Sfântul Sava” din București, la prestigiosul concurs internațional „NSS Gerard K. O'Neill Space Settlement Contest”, organizat anual de către National Space Society (NSS). Proiectul lor, intitulat „Zenith Station”, a fost desemnat cel mai bun dintre peste 4.900 de lucrări înscrise de 26.000 de elevi din 25 de țări.
Ce înseamnă asta? Că niște adolescenți români au reușit să impresioneze juriul NASA și să-și câștige locul pe scena globală a viitorului explorării spațiale. În iunie, vor fi la Orlando, Florida, la International Space Development Conference, unde își vor prezenta proiectul în fața unor specialiști de top din industrie, dar și a reprezentanților NASA.
Stația „Zenith” este un model documentat de habitat spațial pentru 20 de persoane, gândit să reziste într-un mediu extraterestru și să funcționeze autonom, cu propriul sistem de energie, resurse și protecție împotriva radiațiilor cosmice. Tinerii au luat în calcul tot: gravitație artificială, reciclarea resurselor, arhitectura spațiului interior și chiar organizarea unei mici societăți funcționale în cosmos.
Dar poate cel mai impresionant lucru nu este tehnologia, ci faptul că ei privesc spațiul ca o soluție reală la problemele actuale ale Pământului – suprapopulare, crize ecologice, vulnerabilitatea infrastructurii.
Elevii – Sasha-Mihail Iosifescu, Ioan-Nectarie Ivana, Sophia-Maia Iordache, Vlad-Ioan Daraban, Alexandra-Diana Nae, Oana-Andreea Bordei, Darius-Andrei Cașcaval și Theodor-Mihai Crainic – au fost incluși recent în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Campania aduce în lumină tineri care pot schimba România – sau chiar lumea.
Acesta e genul de poveste care ne amintește că viitorul nu vine din Silicon Valley sau din laboratoarele NASA – ci poate începe, la fel de bine, într-o sală de clasă din București, cu niște copii care au curajul să viseze, dar și priceperea și să calculeze precis. România are viitor. Și, se pare, chiar și în spațiu.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰