Maternitatea din Târgu Jiu rămâne închisă până joi. Aproape tot personalul medical din secție este contaminat cu stafilococ
Secţia de Ginecologie a Spitalului din Târgu Jiu rămâne închisă, cel puţin până joi dimineaţă. Sursa focarului de infecţii nosocomiale nu a fost găsită deşi se fac de trei zile dezinfecții. Analizele au arătat că aproape tot personalul medical din această secție este contaminat cu stafilococ. Bacteria a fost descoperită mai întâi la o pacientă care a născut prin cezariană şi s-a întors la spital, cu febră, la scurt timp după externare. 18 angajaţi, dintre care 10 sunt medici au ieşit pozitivi la testele nosocomiale.
În secţie mai sunt internate doar patru paciente, primesc tratamentul de care au nevoie. În secţia de ginecologie a spitalului judeţean de urgenţă din Târgu Jiu nu se mai fac internări.
De vineri, gravidele şi restul urgenţelor sunt redirecţionate spre alte unităţi spitaliceşti din Gorj, dar şi din Craiova. Între timp, continuă ancheta DSP.
Cei 55 de angajaţi ai secţiei au fost testaţi din nou. 18 teste au ieşit pozitive la infecţiile nosocomiale. Au fost luate probe de pe suprafeţe şi instrumentar, care au ieşit negative.
Activitatea în secţia de ginecologie rămâne suspendată până joi, la ora 8, nu este exclus însă să fie prelungită această măsură până la finalizarea anchetei şi până la remedierea deficienţelor.
Reamintim că ancheta a fost demarată săptămâna trecută după ce o tânără de 20 de ani, care a născut prin cezariană la spitalul judeţean de urgenţe din Târgu Jiu, a revenit la urgenţe la scurt timp după operaţie.
Ea a fost transferată de aici, în stare gravă, la spitalul din Craiova. Analizele au confirmat că a fost infectată cu stafilococul auriu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰