Video Povestea micului iepuraş salvat din flăcări de pompierii din Gorj, virală pe internet: "Nu ştim ce s-a întâmplat cu frăţiorii şi cu mama lui"
Misiune mai puţin obişnuită a pompierilor din Gorj, care au salvat un iepuraş de nici două luni de pe un câmp pârjolit. Animalul a fost dus la veterinar şi, după ce se va recupera, va fi eliberat în sălbăticie. Povestea sa a devenit virală pe internet, unde a fost distribuită de mii de oameni.
Iepuraşul a fost salvat de la o moarte sigură, cu câteva secunde înainte să ajungă focul la el. E cât palma şi a stat în casca salvatorului său până pompierii şi-au încheiat misiunea şi au stins flăcările.
Animalul a fost îngrijit de un veterinar din Târgu Jiu, apoi a fost preluat de o fundaţie din Capitală.
"O să fie reabilitat, pregătit pentru eliberare în natură. O să atingă greutatea optimă ca să se poată descurca singur. Nu ştim ce s-a întâmplat cu frăţiorii şi cu mama lui", spune Ana Lemnaru, asociaţia K9 Friends.
Povestea urecheatului a devenit virală pe internet
- Un avion s-a aprins ca o minge de foc în zbor, după ce un iepure a fost aspirat în motor. "Toţi au intrat în...
- Accident grav în Otvești. O femeie a murit, patru persoane, inclusiv doi minori, au ajuns la spital
- Spectacol în paşi de vals. Elevii unui liceu din Cluj-Napoca au adus magia balurilor vieneze la banchetul de absolvire
- Parada frumuseții feline, la Suceava. Peste 120 de pisici din toată Europa s-au lăsat admirate şi fotografiate de...
- Noaptea Muzeelor 2025. Pentru a nu încurca alegerile, multe muzee și-au primit vizitatorii ziua
A ajuns la peste două milioane de oameni. Prilej pentru pompieri să tragă şi un semnal de alarmă.
"Nu de puţine ori, colegii noştri găsesc animale decedate din cauza incendiilor de vegetaţie şi, până la urmă, din cauza inconştienţei oamenilor care aleg să scape de resturile din gospodărie sau să-şiu igienizeze terenurile agricole prin incendiere", spune Florin Chisim, ISU Gorj.
"E o iresponsabilitate foarte mare pe care oamenii nu o văd aşa, nu realizează că pe lângă vegetaţie, sunt o grămadă de rozătoare, păsări care au de suferit, arbori, plante şi pun în pericol chiar şi viaţa altor oameni", spune Ana Lemnaru, asociaţia K9 Friends.
Legea prevede amenzi de până la 15 mii de lei în astfel de situaţii. În Gorj, trei bărbaţi au fost amendaţi de poliţişti după ce au dat foc vegetaţiei uscate.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰