Video Fum negru deasupra Capelei Sixtine. Alegerea unui nou Papă se reia joi
Cei 133 de cardinali catolici care îl vor alege pe viitorul papă s-au reunit miercuri în Capela Sixtină pentru votul asupra succesorului Papei Francisc, decedat luna trecută. A început oficial conclavul în jurul orei 18:45, însă fumul negru ieșit pe coșul Capelei Sixtine arată că primul vot nu a dus la desemnarea noului Suveran Pontif. Următorul vot va avea loc joi. Evenimentul va putea fi urmărit LIVE pe observatornews.ro!
- "Iranul are două căi în faţă". Fost consilier prezidenţial, despre atacul devastator al Israelului
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
Urmăreşte LIVE VIDEO pe observatornews.ro/live conclavul pentru alegerea noului Papă.
LIVE TEXT: Observatornews.ro vă ține la curent, în timp real, cu tot ce se întâmplă la Vatican, unde are loc Conclavul pentru alegerea noului Papă!
- Observator Antena 1, transmisiuni în direct de la Vatican. Mădălina Iacob, trimis special
- Conclavul cu cea mai mare diversitate geografică. De unde sunt cardinalii care aleg noul Papă
- Fum negru deasupra Capelei Sixtine. Alegerea unui nou Papă se reia joi
- EXCLUSIV. Croitorul care a confecţionat sutane pentru 3 papi diferiţi: "Am clienţi şi din România"
- Momentele conclavului. Zile de vot alternate cu pauze până la alegerea unui papă
- Ce semnificaţie are numele papei. O agendă pentru Biserica Catolică
- Conclav şi cardinali, noua obsesie a reţelelor de socializare
- Cardinalii se reunesc miercuri pentru a face ultimele pregătiri pentru alegerea noului papă. Conclavul, live pe...
UPDATE: Fumul care a ieșit miercuri seară pe coşul de la Vatican este negru. Asta înseamnă că primul vot pentru alegerea noului Papă nu a avut un rezultat. Următorul vot va avea loc joi.
UPDATE: Primul fum al Conclavului care va alege succesorul Papei Francisc a fost așteptat cu sufletul la gură de credincioșii adunați în Piața Sfântul Petru, dar semnalul care trebuia să apară la ora 19:00 înregistrează deja o întârziere semnificativă, fără explicații oficiale din partea Vaticanului, conform Il Messaggero.
Formula „Extra Omnes", care marchează începutul oficial al Conclavului prin evacuarea tuturor persoanelor fără drept de vot din Capela Sixtină, a fost pronunțată la ora 17:45, mai târziu decât era prevăzut inițial. Specialiștii în procedurile papale au identificat cinci posibile explicații pentru această întârziere.
Prima ipoteză vizează chiar întârzierea inițierii procedurilor. Decalajul înregistrat la ceremonia „Extra Omnes" ar fi putut provoca o amânare în lanț a tuturor etapelor ulterioare, inclusiv a primului scrutin. A doua posibilitate sugerează că meditația ținută de cardinalul Raniero Cantalamessa înainte de vot s-ar fi prelungit peste timpul alocat, întârziind astfel întregul proces.
UPDATE: A început oficial Conclavul. Monseniorul Diego Giovanni Ravelli, Maestru al Ceremoniilor Liturgice Pontificale, a rostit "Extra Omnes", care înseamnă "toți afară". Cei 133 de cardinali electori au început să voteze noul Papă
UPDATE: Activiștii au lansat în mod simbolic fum roz lângă Vatican pentru a denunța absența femeilor din conclavul papal. Mai multe membre ale Conferinței pentru Hirotonirea Femeilor au aprins miercuri, fumigene roz pe un deal din spatele Vaticanului, în semn de protest față de Biserica Catolică, dominată de bărbați.
UPDATE În cadrul unui ritual ce datează din epoca medievală, 133 de cardinali electori depun jurământul de a păstra pentru totdeauna secretul asupra deliberărilor lor, sub privirea severă a lui Hristos, reprezentat în fresca "Judecata de Apoi" a lui Michelangelo, care împodobeşte Capela Sixtină. Ei vor organiza apoi primul tur de scrutin pentru a alege un succesor al papei Francisc, care a murit luna trecută. Primul fum - semnalul vizual care indică dacă a fost ales sau nu un Papă - este așteptat în jurul orei 20:00 (ora României).
De secole, niciun papă nu a mai fost ales în prima zi a unui conclav, iar votul ar putea continua timp de mai multe zile înainte ca un singur cardinal să obţină majoritatea de două treimi necesară pentru a deveni cel de-al 267-lea suveran pontif.
Miercuri va avea loc un singur tur de scrutin. Ulterior, pot exista până la patru tururi de scrutin pe zi. Cardinalii au pătruns miercuri încet în capelă, participând la o incantaţie solemnă în latină, numită "Litania sfinţilor". Ei au implorat aproape 100 de bărbaţi şi femei despre care se crede că locuiesc în rai să se roage pentru ei în timp ce se pregătesc să adopte ceea ce, fără îndoială, va fi cea mai importantă decizie din vieţile lor.
UPDATE Cardinalii cântă imnul "Veni creator spiritus" pentru a invoca pogorârea Duhului Sfânt
UPDATE: Cei 133 de cardinali se îndreaptă în procesiune spre Capela Sixtină, cântând imnul "Veni creator spiritus", pentru a marca începutul Conclavului.
UPDATE: Cei 133 de cardinali electori sunt adunați în rugăciune în Capela Paulină înainte de a intra în procesiune în Capela Sixtină pentru a începe Conclavul.
UPDATE: La ora 17:30, ora României, cei 133 de cardinali electori vor intra în Capela Sixtină pentru a alege un nou Papă. Ziua a început la Vatican cu o Liturghie specială ("Pro eligendo pontifice"), desfășurată între orele 11:00 și 12:23. La ora 17:15, Cardinalii sunt aşteptaţi să intre mai întâi în Capela Paulină, de unde pornesc în procesiune spre Capela Sixtină, locul unde are loc votul efectiv.
În procesiune, se cântă imnul "Veni Creator Spiritus", o invocație a Duhului Sfânt, care simbolizează dorința de a primi inspirație divină pentru alegerea noului Suveran Pontif. Când se rostește "Extra Omnes" ("Toți afară"), toți cei care nu fac parte din colegiul elector părăsesc capela, lăsând doar cardinalii electori înăuntru. Votul începe imediat după aceea, iar primul fum - semnalul vizual care indică dacă a fost ales sau nu un Papă - este așteptat în jurul orei 20:00 (ora României).
Ce se va întâmpla în Capela Sixtină și cât ar putea dura
Lumea catolică se pregăteşte azi pentru alegerea noului Papă. Cu o zi înainte de Conclav, echipa Observator a primit acces în atelierul croitorului care face sutanele viitorului suveran pontif. Italianul, în vârstă de 86 de ani, a îmbrăcat până acum trei Papi şi are clienţi şi în România. De azi, 133 de cardinali vor fi închişi în Vatican, unde vor fi sesiuni secrete de vot până vom auzi formula tradiţională - Habemus Papam!
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra Vaticanului începând de miercuri, când începe conclavul papal pentru alegerea celui de-al 267-lea papă. La mai bine de două săptămâni de la moartea Papei Francisc, cei 133 de cardinali electori se vor închide de miercuri după-amiază sub frescele maiestuoase ale Capelei Sixtine pentru un conclav care se anunţă deschis oricărui rezultat, scrie AFP.
Ei vor lua loc în jurul unor mese acoperite cu feţe de masă din satin bej şi roşu, înainte de a vota sub celebra frescă a Judecăţii de Apoi a lui Michelangelo.
Prelaţii vor scrie numele preferat pe buletinul de vot, sub cuvintele "Eligo in Summum Pontificem", care în latină înseamnă "Îl aleg pe Suveranul Pontif". Buletinul de vot împăturit va fi apoi aşezat pe o tavă de argint şi introdus în urnă.
Lumea catolică se pregăteşte azi pentru alegerea noului Papă
Marţi dimineaţa, cardinalii, electori (cu vârsta sub 80 de ani) sau nu, s-au reunit pentru ultima reuniune pregătitoare, evitând microfoanele şi camerele de luat vederi ale celor aproximativ o sută de jurnalişti din numeroase ţări, semn al mediatizării globale a evenimentului. La finalul reuniunii, ei au lansat un apel pentru "o pace dreaptă şi durabilă" în Ucraina, Orientul Mijlociu şi "în atâtea alte părţi ale lumii", potrivit serviciului de presă al Vaticanului.
Înainte ca uşile Capelei Sixtine să se închidă miercuri după-amiază, cardinalii vor jura să păstreze secretul absolut, sub pedeapsa excomunicării. Le va fi interzis să comunice cu lumea exterioară până când vor alege un nou papă.
Vaticanul a anunţat că va întrerupe reţeaua telefonică în interiorul micului oraş-stat miercuri, de la ora locală 15:00 (16:00 ora României) până la alegerea noului papă, dar nu şi în Piaţa Sfântul Petru, unde credincioşii se vor aduna în număr mare.
Cardinalii, care vor trebui să se despartă de telefoanele lor mobile, vor informa lumea despre mersul lucrărilor lor doar prin arderea buletinelor de vot pentru a produce fum - negru dacă nu există un ales, alb pentru un nou papă, o ceremonie cu un puternic simbolism vizual transmisă de televiziunile din toată lumea.
Discuţiile "pre-conclav" au acoperit până acum o gamă largă de subiecte, de la finanţele Vaticanului până la scandalul violenţelor sexuale, unitatea Bisericii şi profilul viitorului papă.
Cu un număr record de 133 de cardinali electori din aproximativ 70 de ţări de pe cinci continente, acest conclav este cel mai mare şi mai internaţional organizat vreodată, ceea ce face ca rezultatul său să fie mai incert ca niciodată.
"Există multe profiluri, multe personalităţi care ar putea fi alese. Cel puţin cinci sau şase, aş spune", a declarat arhiepiscopul de Alger, Jean-Paul Vesco, pentru Corriere della Sera. "Au existat candidaţii care erau, ca să spun aşa, naturali, cei al căror rol şi personalitate erau deja bine cunoscute. Şi mai sunt şi cei care intervin şi te fac să te gândeşti: acesta este un cuvânt puternic. Dar nu există niciunul care să îi „zdrobească” pe ceilalţi, niciunul la care să te gândeşti: acela va fi el", a mărturisit el.
Mai mult de zece nume circulă ca potenţiali candidaţi, de la Pierbattista Pizzaballa, patriarhul latin al Ierusalimului, la conservatorul maghiar Peter Erdö.
Procesul prin care trec cei 133 de cardinali
"El nu ar trebui să fie prea închis la minte" spune Veronica de Garcia, 30 de ani, o turistă mexicană. Dar „un papă în favoarea avortului este de neconceput”, spune Enzo Orsingher, 78 de ani, din Roma.
Francisc a introdus numeroase reforme în timpul pontificatului său de 12 ani, dar acţiunile sale au fost ţinta unei opoziţii interne acerbe.
El a numit aproximativ 80% dintre actualii cardinali electori, însă experţii consideră că aceştia nu vor alege neapărat un succesor care să îi calce pe urme.
"Prinţii Bisericii" stau în mod tradiţional la reşedinţa Sfânta Marta din Vatican, care are băi private şi room service în stil hotelier.
Marţi după-amiază târziu, primii cardinali au sosit cu valizele în mână. Aceştia vor avea acces la camerele lor - atribuite prin tragere la sorţi - de acum şi până la slujba de miercuri dimineaţă (11:00, ora României).
Medici, şoferi, bucătari, personal de securitate şi de curăţenie: persoanele care îi înconjoară pe cardinali sunt de asemenea ţinute la secret şi au depus jurământul luni.
Ar fi "neaşteptat" dacă conclavul ar dura mai mult de ziua de vineri, a declarat marţi cardinalul Jean-Paul Vesco, arhiepiscop de Alger, pentru ABC News. "Dacă vineri seara, papa nu este ales, va înseamna că ceva neaşteptat s-a întâmplat", a spus Vesco.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰