Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi britanici, ucişi într-un bar din Spania. Mai mulţi indivizi mascaţi au luat cu asalt localul

Doi cetățeni britanici au fost împușcați mortal, iar o a treia persoană a fost rănită, într-un atac armat care a avut loc vineri noapte într-un bar de pe Costa del Sol, în stațiunea turistică Fuengirola, Andaluzia. Atacul a semănat panică printre clienții ieșiți să se relaxeze după finala Ligii Campionilor.

de Redactia Observator

la 02.06.2025 , 16:53

Maşină de poliţie Doi britanici, ucişi într-un bar din Spania. Mai mulţi indivizi mascaţi au luat cu asalt localul - Shutterstock

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 23:30, pe terasa barului Monaghan’s, aflat în apropierea plajei Martin Playa. Potrivit martorilor, mai mulți bărbați mascați au coborât dintr-o mașină și au deschis focul spre intrarea localului, sub privirile îngrozite ale turiștilor.

Una dintre victime, un bărbat împușcat în piept, a murit pe loc. Celălalt britanic, grav rănit, a decedat înainte să poată fi transportat la spital.

Atacatorii au fugit imediat după incident, folosind o alee laterală. În ciuda unei mobilizări ample a forțelor de ordine și a controalelor în zona Fuengirola și pe întreaga coastă Costa del Sol, autoritățile nu au reușit încă să îi identifice și să îi prindă.

Articolul continuă după reclamă

Ancheta a fost preluată de Unitatea Specializată în Crime Violente (UDEV). Criminaliștii au ridicat probe de la fața locului, iar martorii au fost chestionați pentru a oferi informații despre atacatori și despre posibilele motive ale crimei.

Presa locală scrie că anchetatorii iau în calcul varianta unei reglări de conturi, o ipoteză întărită de valul de incidente armate din ultimele luni în regiune. Totuși, autoritățile centrale susțin că nu există o creștere a criminalității în sudul provinciei Malaga, transmite Mirror.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ţinut vreodată post cu apă?
Observator » Ştiri externe » Doi britanici, ucişi într-un bar din Spania. Mai mulţi indivizi mascaţi au luat cu asalt localul
OSZAR »