Donald Trump vrea să se implice în conflictul dintre India și Pakistan: "Dacă pot face ceva pentru a ajuta, voi fi acolo"
Președintele american Donald Trump a anunțat că vrea să se implice în conflictul dintre India și Pakistan. Tensiunile dintre cele două țări sunt foarte mari.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri că dorește ca India și Pakistanul să înceteze atacurile reciproce. Trump s-a oferit să ajute cele două țări să își rezolve diferențele pe fondul creșterii tensiunilor. "Vreau să văd cum se oprește. Și dacă pot face ceva pentru a ajuta, voi fi acolo", a declarat Trump reporterilor din Biroul Oval, potrivit Reuters, citată de Mediafax.
Conflictul dintre India și Pakistan a escaladat considerabil, după ce India a lansat lovituri aeriene în timpul nopții asupra unor ținte din teritoriile administrate de Pakistan, în regiunea disputată Kashmir. Cel puțin 26 de persoane și-au pierdut viața, potrivit autorităților pakistaneze. În replică, autoritățile din Pakistan au declarat că au doborât cinci avioane de luptă indiene.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰