Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Filmul atacului sângeros din Washington DC. Bărbatul care i-a ucis pe cei doi israelieni riscă pedeapsa cu moartea

Bărbatul care a ucis doi angajați ai ambasadei Israelului lângă Muzeul Evreiesc din Washington a fost inculpat pentru crimă, conform documentelor judiciare citate joi de AFP. Potrivit procurorilor, bărbatul ar putea risca și pedeapsa capitală, pentru crimele comise. 

de Redactia Observator

la 23.05.2025 , 14:15

Yaron şi Sarah, cei doi israelieni ucişi în Washington Yaron şi Sarah, cei doi israelieni ucişi în Washington - Profimedia

Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, a fost inculpat pentru crimă de gradul întâi, uciderea unor oficiali străini și infracțiuni legate de folosirea armelor de foc.

Suspectul riscă pedeapsa cu moartea

Atacul de miercuri noaptea este anchetat ca infracțiune motivată de ură, iar procurorii pregătesc noi capete de acuzare, a declarat procurorul american Jeanine Pirro, într-o conferință de presă, scrie BBC.

Articolul continuă după reclamă

"Este un caz pentru care se poate cere pedeapsa cu moartea", a spus aceasta joi, precizând că este încă prea devreme pentru a decide dacă se va merge în această direcție.

Pe acelaşi subiect

Steve Jenson, reprezentant al biroului FBI din Washington DC, a catalogat crimele drept "un act de teroare și violență țintită împotriva comunității evreiești".

Filmul atacului sângeros

Potrivit documentului acuzării consultat de AFP, anchetatorii au vizionat rapid imaginile de pe camerele de supraveghere ale muzeului după atacul de miercuri seara. Suspectul şi-a întâlnit victimele la o trecere de pietoni în faţa muzeului, s-a întors, a scos o armă şi le-a împuşcat de mai multe ori în spate.

"După ce victimele au căzut la pământ, înregistrarea îl arată pe Rodriguez apropiindu-se, aplecându-se peste ele cu braţul întins şi trăgând din nou mai multe focuri de armă", se arată în actul acuzării.

Anchetatorii au găsit la locul crimei 21 de tuburi de cartuşe de la un pistol cu calibrul de 9 milimetri.

Elias Rodriguez, originar din Chicago, a aterizat marţi la Washington, aparent pentru a participa la o conferinţă şi îşi ascunsese arma în bagajul de cală, o arma achiziţionată legal pe 6 martie 2020 în Illinois.

Doi angajaţi ai ambasadei Israelului în Statele Unite au fost ucişi miercuri seară într-un atac armat în exteriorul Muzeului Evreiesc din Washington DC, iar suspectul a fost reţinut, potrivit oficialităţilor şi relatărilor mass-media, notează Reuters. Un bărbat şi o femeie au fost împuşcaţi mortal în zona străzilor 3rd şi F din Northwest, care se află în apropierea muzeului, a unui birou FBI şi a biroului procurorului american, potrivit relatărilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ai aplicat sau te-ai gândit să aplici la o universitate din SUA?
Observator » Ştiri externe » Filmul atacului sângeros din Washington DC. Bărbatul care i-a ucis pe cei doi israelieni riscă pedeapsa cu moartea
OSZAR »