Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nicuşor Dan şi George Simion, variante de Guvern: partidele proeuropene cu Bolojan premier sau alianţă AUR-POT cu Georgescu prim-ministru

Curtea Constituţională a validat azi rezultatele din primul tur al alegerilor prezidentiale si a respins ca neîntemeiată o cerere de anulare a scrutinului. Aseară, cei doi finalisti ai bataliei pentru Cotroceni, George Simion şi Nicusor Dan, au avut prima dezbatere faţă în faţă, iar prestaţia celor doi candidaţi e analizată acum de toţi românii, mai ales pe reţelele de socializare. 

de Redactia Observator

la 09.05.2025 , 14:27

Curtea Constituţională a decis cu unanimitate de voturi să valideze rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale, iar judecătorii Curții au respins ca neîntemeiată și acea cerere de anulare a alegerilor prezidențiale, depusă de fostul candidat din turul 1, Sebastian Popescu.

Finaliștii bătăliei pentru Palatul Cotroceni, Nicușor Dan și George Simion, și-au prezentat deja planurile pentru un nou Guvern. George Simion spune că are două variante de premier: fie Călin Georgescu, fie Anamaria Gavrilă, liderul POT.

Strategia lui George Simion

Vezi și

Simion și-a prezentat și strategia pentru a instala un astfel de Guvern la Palatul Victoria. Susține că și-ar dori un Guvern de uniune națională, cu toate partidele din Parlament reunite la aceeași masă. Alte voci de la vârful partidului AUR spun că o altă variantă ar fi un Guvern minoritar, format din AUR și POT, dar care să treacă în Parlament eventual cu susținerea din partea PSD sau PNL.

Pe acelaşi subiect

George Simion are și o altă strategie, pentru că a anunțat deja că, dacă va fi el cel ales de români în funcția supremă în stat, atunci, dacă va ajunge la Palatul Cotroceni, va declanșa un referendum în care îi va întreba pe români dacă își doresc turul 2 din 2024 înapoi.

Dacă rezultatul acestui referendum va arăta că românii și-ar dori o finală între Călin Georgescu și Elena Lasconi, ar fi dispus să se retragă din funcția de președinte al României.

Nicușor Dan, candidatul proeuropean, are planuri cu totul diferite. Acesta susține că, dacă va ajunge la Palatul Cotroceni, va încerca să coaguleze în Parlament o forță a tuturor partidelor proeuropene și să instaleze la Palatul Victoria un Guvern format din PSD-PNL-USR-UDMR și minoritățile naționale. Nicușor Dan susține că prima opțiune de prim-ministru ar fi Ilie Bolojan.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi alege să plătiţi poliţele RCA în rate lunare?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2025 » Nicuşor Dan şi George Simion, variante de Guvern: partidele proeuropene cu Bolojan premier sau alianţă AUR-POT cu Georgescu prim-ministru
OSZAR »