Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ilie Bolojan: Viitorul Guvern va avea "constrângeri majore", altfel riscăm să fim downgradaţi

Cu mai puțin de o săptămână înainte de cea mai controversată finală prezidențială din istoria democratică a României, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a răspuns la întrebările Alessandrei Stoicescu, într-o ediție specială Observator.

de Redactia Observator

la 13.05.2025 , 21:14

Ilie Bolojan avertizează că indiferent de componența viitorului guvern, acesta nu va putea evita o serie de constrângeri majore. În fruntea acestor provocări se află relația cu Comisia Europeană, esențială atât pentru accesarea fondurilor din PNRR, cât și pentru respectarea angajamentelor fiscale asumate de România.

Ilie Bolojan: Guvernul viitor, indiferent care va fi el, are niște constrângeri majore de care nu va putea fugi, indiferent de ce se va spune în aceste zile. Una dintre constrângerile pe care le avem este relația cu Comisia Europeană, ceea ce înseamnă, pe de o parte, accesarea fondurilor din PNRR, iar a doua constrângere legată de Comisie este legată de consolidarea fiscală, deci de deficit.

În ceea ce privește fondurile europene, România se confruntă cu întârzieri considerabile în procesul de absorbție, iar termenul limită de finalizare se apropie cu pași repezi. Bolojan subliniază că pentru a evita pierderea acestor resurse financiare, este nevoie de o accelerare semnificativă a procedurilor.

Vezi și

Ilie Bolojan: Avem o întârziere mare în absorbția de fonduri europene, care se finalizează anul viitor, acest exercițiu din PNRR, și pentru a nu pierde acești bani e nevoie de urgentarea absorbției. Există o parte a absorbției care ține de licitații, contestații, deci de capacitatea administrativă, care e împărțită între multe autorități și nu e ușor de atacat. Dar există și o responsabilitate birocratică, care este în principal la Guvernul României și la coaliția de guvernare, care înseamnă realizarea unor reforme. Dacă nu faci anumite reforme, nu faci tranșele de bani. Noi le-am întârziat.

Pe acelaşi subiect

Mai mult, Bolojan subliniază că România va fi obligată să ia măsuri rapide pentru a respecta condițiile asumate în fața partenerilor europeni. Nu este vorba de presiuni externe, ci de obligații autoimpuse, iar miza este una crucială: menținerea ratingului de țară și continuarea investițiilor publice.

Ilie Bolojan: Guvernul va fi forțat, în termenul cel mai scurt, să ia aceste măsuri pentru a pune în practică aceste considerente birocratice pe care România și le-a asumat. Nu ne-a forțat nimeni. De absorbția acestor bani va depinde ratingul nostru. Fără bani europeni, riscul să fim degradați este foarte mare. Și, al doilea lucru, investițiile în țara asta. O bună parte din investiții sunt finanțate din bani europeni. Dacă nu ne luăm bani europeni, nu mai putem susține aceste investiții, ceea ce înseamnă condiții mai proaste de dezvoltare. Asta e o constrângere majoră.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea despre alegeri
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?

Observator » Alegeri prezidenţiale 2025 » Ilie Bolojan: Viitorul Guvern va avea "constrângeri majore", altfel riscăm să fim downgradaţi
OSZAR »